Dan Ionescu: Scrisul umbrei sau umbra scrisului


Scrisul umbrei sau umbra scrisului

(Dan Ionescu, Umbra scrisului, Ed. Scrisul Românesc,Craiova, 2010)

de Daniela Gifu

 

 

Mulți dintre tinerii noștri scriitori și-au aflat sursa de inspirație pornind de la întâmplări din viața lor sau a celor apropiați. Nevoia de a se elibera de corsetul afectelor amestecate sau a convențiilor ostenitoare este (parțial) satisfăcută la o aruncătură de gând(uri). Trăsătură regăsită și la scriitorul și publicistul Dan Ionescu, în romanul său Umbra scrisului (apărut la Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2010). “Nu fusesem fericit în dragoste și stăteam ancorat în amărăciunea unei relații curente de teamă să nu pierd visurile de viitor” (p. 26). Neliniștea lăuntrică a personajului din romanul lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, la care facem apel atunci când trăim o dezamăgire în dragoste. Căci, oricât am încerca să înțelegem dragostea, ea rămâne aureolată de o irezistibilă și creatoare forță. Forța de a nu renunța la iubire. “Nimeni nu iubește pe cel care nu poate iubi pe nimeni.” (Democrit).

Continuă să citești

Când iubirea e în zare

Când iubirea e în zare

de Dan Ionescu

 

 

Gilda Stoian publică în București volumul de lirică, Dor de tine (Editura Nomina Lex, București, 2010, 188 p.), cu intenția poate de a câștiga inima cuiva. După titlu, poezia pare a fi fost scrisă din suferința pe care o aduce dorul oricui vrea să se așeze în viață. Când în căutarea seninătății din relație, dai peste absența celui pe care-l dorești prezent, dezamăgirea te face intimul dorului de a scrie, pe lângă faptul că mai în fiecare clipă vesperală, răsfoiești multe pagini alinătoare, dintr-un roman de dragoste nou ori Sonete eminesciene. Ideea lansată în primul poem, Am fi putut fi, este că dacă ar fi fost împreună, cei doi tineri, plini de adorație reciprocă, ar fi fost în stare să pună bazele unei „lumi noi”, indiferent de ceea ce nașterea, în acest univers material, le-ar fi dat: condiție de ființă, de floare, de sori sau de cântec. Importantă ar fi fost unirea care dă cuplului forță de eon. Regretul de-a nu trăi concretul aspirației pare mai puternic totuși decât starea pe care le-ar fi furnizat-o însoțirea însăși.

Continuă să citești