de Liviu Florian Jianu
Romanul Nebunul este publicat de monahul Savatie Baştovoi în anul 2006, în Bucureşti, la editura Cathisma, şi are pe coperta principală desenul “Sfânt dormind”, realizat chiar de ieromonahul Savatie Baştovoi. Desenul înfăţişează un om fără faţă, îmbrăcat într-un veşmânt dintr-o singură bucată, cu mâinile pernă sub cap, dormind ghemuit pe pământul gol. Aşa a schiţat în creion, părintele Savatie, portretul unui sfânt: fără casă, fără pat, fără pernă, dormind sub cerul gol, pe pământul gol. Iar faptul că sfântul nu are nici măcar faţă, este dovada supremă a smereniei acestuia, care nici pe sine nu se vede, în toată splendoarea harului lui Dumnezeu, nici altuia nu îi arată comoara pogorâtă de Sfântul Duh asupră-i. Cât de împotriva cursului vremii, şi al firii oamenilor, este acest fel de a fi al unui sfânt, acest fel de a se face plăcut Domnului, acest fel de a se lepăda de toate, pentru a-şi iubi, fără deşarte legături materiale, Dumnezeul, şi semenii!