18. X. 1859 – s-a născut Henri Bergson (m. 1941);
18. X. 1928 – s-a născut Ion Stăvăruș, în com. Golești, jud. Vâlcea (m. 1977, în București);
18. X.1980 – a murit Teodor Mazilu (n. 1930).
.
18. X. 1859 – s-a născut Henri Bergson (m. 1941);
18. X. 1928 – s-a născut Ion Stăvăruș, în com. Golești, jud. Vâlcea (m. 1977, în București);
18. X.1980 – a murit Teodor Mazilu (n. 1930).
.
17. X. 1905 – s-a născut Alexandru Dima, în Turnu-Severin (m. 19. III. 1979);
17. X. 1884 – s-a născut Constantin Șaban Făgețel, în comuna Făgețel, jud. Olt (m. 5. XII. 1947);
17. X. 1915 – s-a născut Arthur Miller (m. 2005).
Ecourile unei poezii recuperate
de Dan Ionescu
Poeziile inedite, semnate de Emil Vora, datorită diversităţii vaste a temelor şi motivelor abordate, se pot grupa în mai multe secţiuni: motive solite, motive mari, cicluri solare şi terestre, arte poetice şi melos, mit şi spaţiul natal.
15. X. 1814 – s-a născut M. Lermontov, poet și scriitor rus (m. 1841).
Când trece vântișorul prin auritul grâu,
Și-și leagănă verdeața pădurea răcoroasă,
Din umbra dulce-a frunzei sub cerul albăstriu
Voios îmi râde pruna cea dulce și gustoasă.
I. C. Popescu-Polyclet, Cincinat Pavelescu, Editura Ramuri, Craiova, 1935, 2 volume, Preț: 15 lei.
Un studiu inedit, succint, scris imediat după moartea lui Cincinat Pavelescu. Sunt amintite momente care au dus la scrierea unei epigrame în replică la observația tăioasă a vreunui confrate literar. Cincinat Pavelescu este prezentat ca un om bine pregătit, totdeauna capabil să debiteze o vorbă de duh. (Red.)
A. C. Calotescu-Neicu, Epigrame, Fundația Culturală Regală „Principele Carol” Craiova, 1935, 40 p., Preț: 7 lei. (Red.)
Cei care au ascultat la Radio în seara când a citit bărbosul arheolog și scriitor oltean, C. N. Plopșor, spun c-au fost mulți paraziți.
„În urmă, s-a înțeles ușor, / Cauza paraziților: / Se zice, vai, ce ghinion, / C-ar fi căzut în microfon, / Mai toți… din barba lui Plopșor!”.
Opinii singulare
de Dan Ionescu
Cartea lui Ştefan Melancu, Singurătatea moralei, vine din perspectiva, întoarsă înspre chip personal, a mai multor studii standard despre societate şi cultură sau despre etica postmodernă. Titlul reclamă implicit inerţia moralei faţă de situaţiile malefice pompate fragmentar de cursul social. Ca disciplină, morala pare să-şi fi înstrăinat, într-un muzeu fictiv al valorilor lumii care a fost, însuşirea de constantă coerciţie şi de păstrătoare în paralel, a reperelor unei anumite tradiţii. Aflată azi în suspans semiologic, morala nu mai are norme prin care să se adapteze tabloului social, din ce în ce mai violent, şi să domine, ca altădată, prin auspiciile ei, mersul favorabil al cetăţii.
Scrisul umbrei sau umbra scrisului
(Dan Ionescu, Umbra scrisului, Ed. Scrisul Românesc,Craiova, 2010)
de Daniela Gifu
Mulți dintre tinerii noștri scriitori și-au aflat sursa de inspirație pornind de la întâmplări din viața lor sau a celor apropiați. Nevoia de a se elibera de corsetul afectelor amestecate sau a convențiilor ostenitoare este (parțial) satisfăcută la o aruncătură de gând(uri). Trăsătură regăsită și la scriitorul și publicistul Dan Ionescu, în romanul său Umbra scrisului (apărut la Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2010). “Nu fusesem fericit în dragoste și stăteam ancorat în amărăciunea unei relații curente de teamă să nu pierd visurile de viitor” (p. 26). Neliniștea lăuntrică a personajului din romanul lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, la care facem apel atunci când trăim o dezamăgire în dragoste. Căci, oricât am încerca să înțelegem dragostea, ea rămâne aureolată de o irezistibilă și creatoare forță. Forța de a nu renunța la iubire. “Nimeni nu iubește pe cel care nu poate iubi pe nimeni.” (Democrit).
14. X. 1903 – s-a născut Traian Păunescu-Ulmu, în Craiova (m. 1983, București);
14. X. 1994 – a murit Aurel Tita, în București (n. la 8 ian. 1915, în com. Risipiți, jud. Dolj);
14. X. 1948 – s-a născut Marian Papahagi, în Râmnicu-Vâlcea (m. 18 ian. 1999, Roma).
Când iubirea e în zare
de Dan Ionescu
Gilda Stoian publică în București volumul de lirică, Dor de tine (Editura Nomina Lex, București, 2010, 188 p.), cu intenția poate de a câștiga inima cuiva. După titlu, poezia pare a fi fost scrisă din suferința pe care o aduce dorul oricui vrea să se așeze în viață. Când în căutarea seninătății din relație, dai peste absența celui pe care-l dorești prezent, dezamăgirea te face intimul dorului de a scrie, pe lângă faptul că mai în fiecare clipă vesperală, răsfoiești multe pagini alinătoare, dintr-un roman de dragoste nou ori Sonete eminesciene. Ideea lansată în primul poem, Am fi putut fi, este că dacă ar fi fost împreună, cei doi tineri, plini de adorație reciprocă, ar fi fost în stare să pună bazele unei „lumi noi”, indiferent de ceea ce nașterea, în acest univers material, le-ar fi dat: condiție de ființă, de floare, de sori sau de cântec. Importantă ar fi fost unirea care dă cuplului forță de eon. Regretul de-a nu trăi concretul aspirației pare mai puternic totuși decât starea pe care le-ar fi furnizat-o însoțirea însăși.