Dan Perjovschi: „Ăştia suntem” – istorie şi mentalitate

de Ştefan Vlăduţescu

I. Pe parcursul a 20 de ani, Dan Perjovschi scrie în revista „22” articole pe teme de actualitate. Între  1991 şi 1998, acestea se situează sub o anumită periodicitate şi se centrează pe probleme preponderent din zona artei contemporane. Începând cu 1999, articolele se subsumează unei tematici extinse şi se succed număr de număr în cadrul rubricii de autor „Vis à vis”. Textele publicate în „22” în 20 de ani sunt adunate în cartea „20/22. douăzeci de ani de texte” (Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2010). Prefaţa Dariei Ghiu explică modul în care din expoziţia „Chestii tipărite” articolele lui Dan Perjovschi (2008-2009), ajung în volum. Principial, ideea că  materialele publicate alcătuiesc în concret „un metru de istorie” a indus necesitatea relevării în funcţionare unitară a acestei istorii şi a impus aducerea compact a „istoriei” într-o carte.

Continuă să citești →

Nichifor Crainic: Spirit şi zbucium

de Ştefan Vlăduţescu

În ambiţiosul său proiect de a repune în circuitul lecturii şi al interpretării filosofi şi oameni de cultură, doctorul în filosofie Adrian Michiduţă (unul dintre cei mai importanţi specialişti în istoria filosofiei româneşti) aduce în atenţie sub titlul „Teologie şi filosofie” (Craiova, Editura Aius, 2010) publicistica lui Nichifor Crainic, apărută în revista „Gândirea” în perioada interbelică. Volumul este structurat pe trei coordonate: Teologie, Filosofie românească şi Filosofie social-politică. Această organizare rezultă în urma aplicării unei metode sistematice, bazată pe grila de configurare modelată de domeniile filosofiei.

Continuă să citești →

Gabriel Chifu: Romanul emigrării ca problemă existenţial-interculturală majoră

 de Ştefan Vlăduţescu

În geografia critică a literaturii române, pe harta Olteniei literare actuale, ca întâiul reper vizibil marcat, figurează scriitorul Gabriel Chifu. Confirmativ, în „Istoria critică a literaturii române” (2008), Nicolae Manolescu îi acordă un loc şi un spaţiu meritorii (pp. 1313-1316), precizând, în ce priveşte proza, că „romanele lui Chifu s-au impus (…) atenţiei criticii”. Concordant, şi remarcabilul roman (în opinia noastră) „Relatare despre moartea mea” (Iaşi, Editura Polirom, 2007) a suscitat în registrul de întâmpinare al criticii noastre vii dezbateri. Cartea este remarcabilă sub cel puţin trei aspecte:

Continuă să citești →

Ioan Es. Pop: Eul poetic şi fiinţa minimă

de Ştefan Vlăduţescu

Ioan Es. Pop este poet de felul lui. Faptul că îl vedem în poezie nu constituie decât o punere a statuii pe soclu. Fire poetică autocentrată, el trăieşte extatic şi vorbeşte liric. Uneori chiar scrie. Scrie „greu” („o literă pe zi”), căci „scrisul e dureros” (volumul ”Porcec”). Între cele mai recente volume personale ale sale „Petrecere de pietoni” (2003) şi „Unelte de dormit” (2011) s-au scurs opt ani. Socotind că „Unelte de dormit” conţine 52 de poeme, rezultă că a scris 52 împărţit la 8, adică circa 7 poeme pe an.

Continuă să citești →

7 argumente pentru actualitatea istoriei literare: de la George Călinescu la Nicolae Manolescu, Eugen Simion și Eugen Negrici

  de Ştefan VLĂDUŢESCU

Există un consens că obiectul criticii şi istoriei literare îl reprezintă opera literară. R. Wellek arată că „obiectul de studiu” îl constituie „opera literară”. În aceeaşi ordine de idei, G. Călinescu precizează: „Punctul de plecare al criticiului şi istoricului literar este opera, ca realitate artistică”. În „Teme” (p. 5), N. Manolescu notează că „operele scriitorului” constituie „materia primă” pentru critica şi istoria literară. Având acelaşi obiect, cele două sunt, cum le va concepe şi în „Istoria critică a literaturii române” (2008, p. 1455) „inseparabile”.

Continuă să citești →

Debutul care contează

de Dan Ionescu

Elena Costea, în volumul de proză Atracţie, cu care şi debutează la Editura Scrisul Românesc, exprimă viziunea şi sensibilitatea vârstei.

Continuă să citești →

Victoria Milescu, Sub steaua câinelui (lirică), Editura Tracus Arte, București, 2012, 120 p.

„Poezia din Sub steaua câinelui, noul volum al Victoriei Milescu, impresionează prin simplitatea expresivă a discursului liric, dispensat de metafore, despodobit, evocând o lume prin ea însăși simplă, comună, de fiecare zi. Nu mai puțin totuși, fiind astfel, plină de sensuri, de gravitate, de dramatism. Gesturile cotidiene, intrate în obișnuință, în rutină, comportă, cu toate acestea, o redescoperire a lumii și a timpului care vine și pleacă (…). Mitologia citadină, astfel cum o înfățișează poeta, răsfrânge ipostaze ale umilității și frustrării, dar și o pregnantă sugestie de căldură umană”. Gabriel Dimisianu, coperta a IV-a a volumului Sub steaua câinelui.

Romeo Ionescu, Ediție în piele (lirică), Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2012, 92. p.

Poezia lui Romeo Ionescu vine din universalitate și se exprimă prin și pentru universalitate, chiar dacă (sau poate tocmai de aceea) izvoarele ei au ieșit la lumină „acasă la limba română”. Romeo Ionescu nu urmează pe nimeni și nu poate fi urmat de nimeni. El a intuit desigur, că absolutul trebuie căutat în trecut (și nu în viitor), prin urmare întru început. Petre Popescu-Gogan, Meditații la Singurătatea pluralului, „Gorjeanul”, 5 dec. 1993.

Augustin Buzura: Mihai Bogdan la bătrâneţe

 de Ştefan Vlăduţescu

În tabloul epicii româneşti actuale, Augustin Buzura prezidează atacabil, dar invincibil, ca mare prozator, zona romanului de analiză cu eroi intelectuali memorabil definiţi prin formule existenţiale recognoscibile. Cărţile sale, apărute într-un tic-tac de 3-4 ani înainte de 1989 şi într-un ritm decenial după aceea, se precipită majoritar în jurul unor medici („Absenţii” şi „Orgolii”) sau jurnalişti („Feţele tăcerii”, „Drumul cenuşii” şi „Recviem pentru nebuni şi bestii”).

Continuă să citești →