Norman Manea: Elementele formulei existenţiale

                                                                            de Ştefan Vlăduţescu

Al zecelea factor de formulă existenţială îl regăsim, în conexiune cu ceea ce am numit „determinarea demnă”. El constă într-o revoltă controlată ce nu s-a dorit învingătoare şi chiar prin aceasta învingătoare este: „Ăsta sunt eu. Norman, fiul lui Marcu Manea” (p. 188). I. Ca un făcut pare să fi fost întâlnirea cu evaluările şi experienţele rafinate reflexiv de Norman Manea în conversaţia specializată şi de înaltă altitudine pe care acesta o poartă cu Edward Kanterian în „Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian” (Iaşi, Editura Polirom, 2010). Fundamentul bi-axial al acestui contact aparent predestinat constă, pe de o parte, într-o convergenţă experienţială generată de două evenimente similare şi, pe de alta, într-un fel de prefigurare a lecturii prezente de una realmente deschizătoare, de cu ani în urmă.

Continuă să citești →

Şerban Tomşa: O parabolă a ratării

de Ştefan Vlăduţescu

Un aer septentrional înglobează şi, totodată, ţine cuplat mecanismul de funcţionare al romanului fantastic de tip parabolă care este „Gheţarul” de Şerban Tomşa (Bucureşti, Cartea Românească, 2009). Cartea se înscrie în linia unor naraţiuni precum „Deşertul tătarilor” (de Dino Buzzati), „La poalele vulcanului” (de Malcom Lowry). Mai mult, mesajul romanesc se sprijină pe un pericol iminent (în „La poalele vulcanului”, ameninţarea o reprezintă un vulcan, iar în „Deşertul tătarilor”, presiunea o constituie ineluctabilul atac al tătarilor). Modelul îl regăsim în parabolele biblice: parabola fiului risipitor, parabola seminţei etc. Generic, naraţiunea are sens şi mesaj unitar. Ea închipuie o secvenţă coerentă din viaţa cotidiană ce poartă semnificaţii pe care nu le pot descifra decât iniţiaţii sau care sunt dezvăluite de personaje. Cheia o constituie măreţia eşecului, a ratării. De astfel, Dino Buzzati este amintit de Şerban Tomşa în două rânduri: o dată ca fiind „cel mai demenţial scriitor” (p. 319) şi a doua oară ca lectură utilă pentru depresivi (p. 353).

Continuă să citești →

Simona-Grazia Dima: Străfulgerări metafizice

de Ştefan Vlăduţescu

Volumul „La ora fulgerului” (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2009) reprezintă o întâmplare fastă, prefigurată, presimţită şi, pe de altă parte, cuvenită în destinul liricii Simonei-Grazia Dima. Din portativul meticulos inscripţionat ca viziune, atent configurat tematic şi scrupulos supravegheat ca tonalitate al cărţilor anterioare („Ecuaţie liniştită”, „Dimineţile gândului”, „Scara lui Iacob”, „Noaptea romană”), se urcă spre metafizic. Universul liric capătă conştiinţă metafizică. Onticul devine ontologic. Lumea este aceeaşi şi la fel văzută, în structurarea ei la nivelul esenţelor, dar ceea ce era „străfulgerare” (Mircea Mihăieş, 1990) în „Dimineţile gândului” ajunge să fie moment de fulger – „acută actualitate” („Actualitate”, p. 69).

Continuă să citești →