Eugen Negrici: Inductor de opinie și deschizător de drumuri
de Ștefan Vlăduțescu
Eugen Negrici este un inductor de opinie și un deschizător de drumuri. Este criticul român cu cel mai extins lexic şi cu cea mai elegantă exprimare critică. Ţinând deoparte sensurile negative ale epitetelor, putem spune dintr-o dată că volumul „Eugen Negrici, Iluziile literaturii române” (Bucureşti, Cartea Românească, 2008) este o scriere ultra radicală, eretic-neortodoxă, subversivă, anarhică şi anaplastică. În general, iluzia, „illusio” se defineşte drept „adeziune imediată la necesitatea unui câmp”, drept „condiţie nediscutată a discuţiei”, drept întreprindere nu de ordinul principiilor, ci de al „acţiunii, al rutinei, al lucrurilor pe care le faci şi pe care le faci pentru că se fac şi pentru că dintotdeauna au fost făcute în acest fel”, drept „adeziunea tacită la aceeaşi doxa” (precum susţine P. Bourdieu în „Meditaţii pascaliene”, Bucureşti, Meridiane, 2001, p. 115). Iluzia este consimţirea la doxa, la opiniile care „ne transformă în supuşii masei şi în părtaşii opiniei curente”, arată Eugen Negrici (p. 5). Întrucât literatura „nu ar putea exista fără întreaga bogăţie a sufletului omenesc”, iar „această bogăţie este condiţionată de consimţirea în fantasmă, în minciună şi în mit, s.n.” (p. 278), fiinţa literaturii este sensibilă la mituri şi iluzii. În studiul nostru „Ştefan Vlăduţescu. Comunicare jurnalistică negativă” (Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006, p. 8) arătam că persuasiunea este un demers în tehnologia operaţională a căruia „se delimitează patru operaţii persuasive fundamentale: minciuna, mitul, ficţiunea şi seducţia, (s.n.) (seducţia are ca forme: „flatarea, măgulirea, adularea, linguşirea, încântarea, fascinaţia şi farmecul)”.
