Maria-Ana Tupan: Cum s-a impregnat modernismul de psihologie
de Ştefan Vlăduţescu
Prin volumul „Modernismul şi psihologia. Încercare de epistemologie literară” (Bucureşti, Editura Academiei Române, 2009), profesoara universitară Maria-Ana Tupan îşi continuă periplul tematic, metodologic şi investigativ în aceeaşi notă de mutare a centrului de interes. Miza zetetică (de cercetare) a cărţilor sale a fost fixată de fiecare dată într-un alt cartier general de comandă metodologică, de la poetică, deconstructivism, dezbatere conceptuală, literatură engleză, istorie şi teorie literară se ajunge acum la epistemologie literară. Precum toate celelalte studii şi cel prezent se derulează sub incidenţa distingerii şi clarificării unei probleme cu emergenţă pe zona concretului, de această dată „interesează corelaţia dintre câteva repere literare ale modernismului şi istoria ideilor psiho-filosofice contemporane” (p. 9). Atât reperele literare, cât şi cele din domeniul psihologiei, filosofiei şi logicii sunt personalităţi iniţiatoare de idei şi care s-au impus în epoca de apartenenţă.