Mihai Măceş: Tot romantic într-un veac barbar

                                                                           de Ştefan VLĂDUŢESCU

Prin volumul „Romantic într-un veac barbar” (Craiova, Editura Ramuri, 2011), poetul Mihai Măceş resuscită în cheie modern-postmodernă o temă romantică: evaziunea în spaţii mirifice. Perspectiva este una de reverie senină, iar tonul molcom, blând şi aşezat. Nicio disonanţă nu demodulează gama gravă a ceea ce înseamnă tăcerea instalării în locuri pustii şi pustiitoare. Un fir epic leagă poemele: din cauza unui diluviu, oamenii îşi părăsesc casele şi întemeiază în Valea Pârâului o altă aşezare: „… şi veniră apele că acoperiră biserica/veche cu turle cu tot/(…)/nimic de trăit/ce să mai stai când de stat nu mai e/îşi luară inima-n dinţi puţina agoniseală şi trecută dealul dincolo unde liniştea/se-ntinde cât vezi cu ochii…” („şi… veniră apele că acoperiră biserica”).

Continuă să citești →

Jonathan Steinberg şi George Cristian Maior, două teze despre Otto von Bismarck

de Ştefan Vlăduţescu

Atunci când Herodot întemeia istoria, în ale sale „Istorii”, el o instituia ca naraţiune. Obiectul narativului îl reprezentau figurile marcante ce inscripţionau mersul lumii. Otto von Bismarck este o astfel de figură herodotică. Sub titlul „George Cristian Maior l-a adus pe Bismarck în România” („Unirea”, Alba Iulia), Flaviu Predescu evidenţiază că ambasadorul George Cristian Maior „s-a entuziasmat când a citit cartea publicată în 2011 de Jonathan Steinberg (Oxford University Press), sugerând editurii clujene Eikon cumpărarea licenţei şi traducerea biografiei în limba română”.

Continuă să citești →

Dan Botez: Mareşalul şi celelalte personaje ale tabloului 

                                                                           de Ştefan Vlăduţescu

Cartea procurorului Dan Botez, „Ion Antonescu. Destinul unui Mareşal al României” (Craiova, Fundaţia-Editura Scrisul Românesc, 2012) nu reprezintă o inspiraţie de moment. Ea este rezultatul unei analize personale şi istorice aprofundate. După ce a absolvit, în 1984, Facultatea de Drept a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi, şi-a definit şi concretizat aspiraţii conexe studiind şi istoria. A terminat Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti în anul 2000. Atunci şi-a obţinut licenţa cu teza „Mareşalul Ion Antonescu în faţa justiţiei, între adevăr şi mistificare”. Ulterior, a publicat împreună cu Gheorghe Buzatu şi Ioana Panagareţ o carte despre „Procesul şi execuţia Mareşalului Ion Antonescu”.

Continuă să citești →

Mihai Uţă: Cum ni se adresează Maimonide

de Ştefan Vlăduţescu

În cadrul proiectului său de recuperare şi promovare a valorilor filosofiei româneşti, dr. Adrian Michiduţă retipăreşte ediţia princeps a monografiei din 1935 lui Mihai Uţă dedicată lui Mose Maimonide. Cartea (Mihai Uţă, „Mose Maimonide”, Craiova, Editura Aius, 2011) se constituie într-o ediţie critică şi se bucură de un pertinent studiu introductiv, de note şi bibliografie întocmite de editor. Iniţial, Mihai Uţă publică în două numere succesive din revista „Atheneum”, 3 şi 4, din 1935, două studii „Maimonide” şi „Filosofia lui Maimonide”. În acelaşi an, întrucât se împlineau 800 de ani de la naşterea lui Mose Maimonide (1135-1204), el conexează şi completează articolele, tipărindu-le drept studiu, la Editura Alexandru Pasere.

Continuă să citești →

Radiografia unei zile de mai, de Cristian Meleșteu, Editura Cartea Românească, București, 2012, 204 p.

(…) Cristian Meleșteu se apropie de Marin Preda prin realismul crud, de Fănuș Neagu prin fantasticul și metafora autentice și de Nicolae Velea prin crearea de situații-șoc sau situații „sucite”. Dar tânărul prozator, care ține sigur și singur condeiul în mână, demonstrează pe tot parcursul acțiunii că e stăpân și este el însuși. Ion Lică-Vulpești

Radiografia unei zile de mai e o carte bizară (al cărei final nu-l anticipezi) întrucât nu se poate măsura cu instrumentele teoriei literare, nu se încadrează în categoriile studiate, poate fi o cronică: politică, a unui eveniment excepțional, a lumii afacerilor, a unor experiențe erotice sau sexuale. Pentru a scrie, în ziua de azi, într-o perioadă a tranziției, trebuie să scrii despre altceva sau să scrii altcumva. Și, spre fericirea noastră, a cititorilor, Cristian Meleșteu știe foarte bine să facă acest lucru. Marin Ioniță

Ştefan Vlăduţescu: Magia comunicării

de Mirela Teodorescu

Ştefan Vlăduţescu este un exeget în comunicare cu mai multe cărţi publicate în acest domeniu, fiind atras de diversitatea aspectelor oferite de acest segment al stiinţei, în care se întrepătrund noţiuni de sociologie, psihologie, filosofie, filologie, jurnalism, relatii publice, informatică, matematică, stăpânindu-le  cu multă îndemânare în volumul “Concepte şi notiuni de comunicare şi teoria mesajului” (Craiova, Editura Sitech, 2009). “În primă instanţă, lumea noastră este una a aparenţelor de adevăr. Situaţia gnoseologică umană fundamentală este următoarea: în fiecare moment prin convicţiune (convingere veritabilă) sau persuasiune (convingere abuziv indusă) spiritul alege ceea ce e adevărat din ceea ce pare adevărat” (p.169).

Continuă să citești →

Norman Manea: Elementele formulei existenţiale

                                                                            de Ştefan Vlăduţescu

Al zecelea factor de formulă existenţială îl regăsim, în conexiune cu ceea ce am numit „determinarea demnă”. El constă într-o revoltă controlată ce nu s-a dorit învingătoare şi chiar prin aceasta învingătoare este: „Ăsta sunt eu. Norman, fiul lui Marcu Manea” (p. 188). I. Ca un făcut pare să fi fost întâlnirea cu evaluările şi experienţele rafinate reflexiv de Norman Manea în conversaţia specializată şi de înaltă altitudine pe care acesta o poartă cu Edward Kanterian în „Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian” (Iaşi, Editura Polirom, 2010). Fundamentul bi-axial al acestui contact aparent predestinat constă, pe de o parte, într-o convergenţă experienţială generată de două evenimente similare şi, pe de alta, într-un fel de prefigurare a lecturii prezente de una realmente deschizătoare, de cu ani în urmă.

Continuă să citești →

Şerban Tomşa: O parabolă a ratării

de Ştefan Vlăduţescu

Un aer septentrional înglobează şi, totodată, ţine cuplat mecanismul de funcţionare al romanului fantastic de tip parabolă care este „Gheţarul” de Şerban Tomşa (Bucureşti, Cartea Românească, 2009). Cartea se înscrie în linia unor naraţiuni precum „Deşertul tătarilor” (de Dino Buzzati), „La poalele vulcanului” (de Malcom Lowry). Mai mult, mesajul romanesc se sprijină pe un pericol iminent (în „La poalele vulcanului”, ameninţarea o reprezintă un vulcan, iar în „Deşertul tătarilor”, presiunea o constituie ineluctabilul atac al tătarilor). Modelul îl regăsim în parabolele biblice: parabola fiului risipitor, parabola seminţei etc. Generic, naraţiunea are sens şi mesaj unitar. Ea închipuie o secvenţă coerentă din viaţa cotidiană ce poartă semnificaţii pe care nu le pot descifra decât iniţiaţii sau care sunt dezvăluite de personaje. Cheia o constituie măreţia eşecului, a ratării. De astfel, Dino Buzzati este amintit de Şerban Tomşa în două rânduri: o dată ca fiind „cel mai demenţial scriitor” (p. 319) şi a doua oară ca lectură utilă pentru depresivi (p. 353).

Continuă să citești →

Simona-Grazia Dima: Străfulgerări metafizice

de Ştefan Vlăduţescu

Volumul „La ora fulgerului” (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2009) reprezintă o întâmplare fastă, prefigurată, presimţită şi, pe de altă parte, cuvenită în destinul liricii Simonei-Grazia Dima. Din portativul meticulos inscripţionat ca viziune, atent configurat tematic şi scrupulos supravegheat ca tonalitate al cărţilor anterioare („Ecuaţie liniştită”, „Dimineţile gândului”, „Scara lui Iacob”, „Noaptea romană”), se urcă spre metafizic. Universul liric capătă conştiinţă metafizică. Onticul devine ontologic. Lumea este aceeaşi şi la fel văzută, în structurarea ei la nivelul esenţelor, dar ceea ce era „străfulgerare” (Mircea Mihăieş, 1990) în „Dimineţile gândului” ajunge să fie moment de fulger – „acută actualitate” („Actualitate”, p. 69).

Continuă să citești →