Dan C. Mihăilescu: Invitaţie ispititoare în paradis

                                                                            de Ştefan Vlăduţescu

Pentru a găsi cărţile ce fac ca cineva să fie om, poţi, în modul cel mai binevoitor, să porneşti de la oamenii ce au fost deja făcuţi de cărţi. Elegantul demers este unul inductiv şi instructiv. Aceasta este calea pe care se înscrie volumul pe care îl publică, în calitate de „editor”, Dan C. Mihăilescu: „Cărţile care ne-au făcut oameni” (Bucureşti, Editura Humanitas, 2010).

Continuă să citești →

Mirel Brateş: Biografia imaginară ca posibilitate de a medita

                                                                                               de Ştefan Vlăduţescu

Scriitor polivalent, Mirel Brateş a reuşit atât în poezie, cronică literară, eseu, cât şi în proză. Al cincilea roman al său, „Alibi cu Rebecca” (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2012) este unul remarcabil: prin experienţa existenţială pusă în discurs, prin fineţea tehnicii narative şi prin expresivitatea limbajului ce antrenează generarea de sensuri, semnificaţii şi înţelesuri.

Continuă să citești →

Mircea Moisa: Comprehensiune şi viziune critică

                                                                                    de Ştefan Vlăduţescu

Cărţile profesorului Mircea Moisa sunt întreprinderi intelectuale în care orizontul originalităţii nu este adus în situaţia de a sfida sistemele de referinţă şi axiologia canonică. Acestui model de lectură i se conformează şi „Caleidoscop la purtător – 2” (Craiova, Editura Aius, 2011).

Continuă să citești →

Radu Paraschivescu: O decodificare de sine

de Ştefan Vlăduţescu

Pentru a înţelege ceva despre destinul imprevizibil al umanităţii, niciun punct de vedere nu este de neluat în seamă. Unele dintre ele însă sunt relevante pentru o hartă generică a ceea ce este şi poate fi omul ca spiritualitate în tehnologia timpului. Un astfel de reper devine mărturisirea şi mărturia Antoanetei Ralian în convorbirile moderate şi modulate de Radu Paraschivescu (Radu Paraschivescu, „Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian”, Bucureşti, Editura Humanitas, 2011).

Continuă să citești →

Gheorghe Păun: O lectură matematică a lumii

de Ştefan Vlăduţescu

Două sunt ştiinţele care nu ne lasă să gândim şi să credem ceea ce vrem noi, matematica şi logica. În special, matematica, fiind o socoteală pe cont propriu, nu ţine cont de voinţe şi de trăiri. Din această perspectivă o scriere în care fără a se abandona pe sine, un matematician mângâie lumea este cu atât mai incitantă. „Lumea văzută de un matematician” (Bucureşti, Editura Arefeana, 2009), cartea academicianului Gheorghe Păun, nu este demonstrarea unei teoreme noi, a unei conjecturi dificile ori rezolvarea uneia dintre provocările lui Hilbert. Acest volum constituie o favoare pe care o ştiinţă-forte o face literaturii: lasă spiritul matematic să se manifeste în domeniul non-axiomatic al cuvintelor.

Continuă să citești →

Flaviu George Predescu: Lirica analogică

                                                        de Ştefan Vlăduţescu

Pentru Flaviu George Predescu, poezia se constituie ca un loc de analiză, de introspecţie, de clarificare şi de echilibrare. Gestica poetică a volumului „Sisifica resemnare” ( Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI, 2011) este una de imunizare resemnată. Dacă viaţa înseamnă bâjbâială, poezia se instaurează „trăgând şi oferind învăţăminte” („Bâjbâieli”). Lirica lui Flaviu George Predescu este un fel de silogism poetic. În interiorul ei, evenimentele existenţiale sunt filtrate reflexiv. Pentru problemele lumii există anesteziere şi înfruntare. Această poezie este una a generării de ipoteze vindecătoare.

Continuă să citești →

Rodica Grigore: Lectură şi comunicare critică

de Ştefan Vlăduţescu

I. Prin cartea „Măşti, caligrafie, literatură” (Cluj-Napoca, Editura Grinţa, 2011), profesoara Rodica Grigore continuă demersul său amplu de investigare a prozei, de cercetare în domeniul literaturii universale şi comparate. În concret, investigaţia de faţă este una de tip analitic şi vizează volume din zona epică tradusă în limba română în ultimii 6 ani.   Am zice că, în majoritate, avem de a face cu mari prozatori. Unii dintre ei au marcat sau au modelat forma, conţinutul, structura şi potenţialul de evoluţie al prozei actuale: Miguel de Unamuno, Mihail Bulgakov, Thomas Wolfe, Pablo de Santis, Jack Keronac, John Updike. Alţii au inscripţionat istoria prozei actuale prin şocurile produse în spaţiul lecturii, al literaturii sau în mediul concret al vieţii. Charles Bukowski a frapat în special prin agresivitatea limbajului ce alunecă spre argou.

Continuă să citești →

În umbra oțetarului (roman), de Ion R. Popa, Editura Autograf MJM, Craiova, 2012, 300 p.

Cu vocația trilogiei, Ion R. Popa duce mai departe, ca un Demiurg, destine și acțiuni. Astfel, prof. Vasile Călugăru, personaj benign, își continuă, în vremuri actuale, acțiunile-i specifice, de menținere a tinerilor aproape de școală, alături de școala vieții. La Crângași, satul său natal, Vasile Călugăru se mai ocupă de agricultură, mai mult pentru a inaugura o atitudine în armonie cu tradiția și pentru a onora memoria părinților, care poate nu au prevăzut că în vreun timp, oamenii pot fugi, fără opreliști interioare, departe de casa părintească. Dan Ionescu

Învățătorii. O monografie eroică a Școlii Normale de Învățători din Craiova, de Toma Lungoci, Editura Arves, Craiova, 2009, 80 p.

Până la începutul Marelui Războiu Mondial, învățătorul român era considerat ca bun pentru școala primară, dar lipsit cu totul de aptitudinile cerute oricărui cetățean, ca să poată merge întru apărarea țării lui. (…) Venind războiul, și cu el mizeriile de tot soiul, învățătorii s-au schimbat dintr-o dată, ca prin farmec. De unde cu 1 – 2 ani înainte nu puteau să învețe atâta militărie (în ochii conducătorilor noștri, n.n.), acum au putut să devină sublocotenenți numai în 2 luni… laudele… aveau un singur scop: să laude pe învățător, că e foarte bun ofițer, ca să fie menținut întruna pe front și să nu fie înlocuit cu somitățile din spatele frontului. Ilie Martin (din Postfață)