de Liviu Florian Jianu
“Am văzut de curând un film îngrozitor, un film polonez care a rulat într-o sală mică, într-un studio unde erau câţiva invitaţi; ni se povestea cum erau oamenii exploataţi, ucişi… desfiguraţi de către putere. Era un film tragic. Lângă mine era cineva. O doamnă din guvern, care este totuşi un guvern liberal din principiu şi, prin urmare, apărător al drepturilor omului. În principiu! Ea a făcut următoarea remarcă: a spus: “Doamne, ce lung e! Ce film lung!” O actriţă pe care o stimez mi-a spus: “Actorul este frumos!” Altcineva mi-a spus:”E lung dar, totuşi, frumos!”, dar într-un mod absolut detaşat. Adică am constatat, de fapt, o dată în plus, inutilitatea luptei noastre sau cel puţin dificultatea ei şi faptul că oamenii sunt surzi şi orbi. Oamenii nu mai au simţul valorilor obiective. De altfel, mai există ele?” ( Eugen Ionescu, pag. 31 ).
