Augustin Buzura: În stare de “nici vii, nici morţi”
de Ştefan Vlăduţescu
The article refers at the book Augustin Buzura, “Nici vii, nici morţi” (Bucureşti, Editura Rao, 2012).
Pentru cei care au citit, la timpul lor, editorialele scrise în ultimii 6-7 ani de Augustin Buzura în revista „Cultura”, a le reciti în volum pe cele din intervalul ianuarie 2008 – martie 2012 este o experienţă provocatoare cu multiple rezonanţe semnificaţionale. Textele adunate în cartea „Nici vii, nici morţi” (Bucureşti, Editura Rao, 2012), deşi prefaţate comprehensiv şi revelator de subtilul şi elegantul critic literar Răzvan Voncu, tot generează o situaţie de lectură insolită. Fiind articole despre practica puterii (despre „mizeriile, hoţiile şi vanităţile Puterii”, p. 285), fiind scrise ca luare de atitudine, ca poziţionare, ca replică sau ca băgare în seamă, expectaţia primară suscitată este de a le înţelege într-un registru de lectură repetitivă. În schimb, o aşteptare specifică au aceia care au citit de-a lungul anilor volumele de publicistică buzuriene. Cei care ne-am bucurat de „Bloc-notes” (1981) nu ne putem teme de o lectură secundă. Mai ales că se spune că mai bine citeşti un text bun de mai multe ori decât să te intoxici cu lectura virgină a unor texte lipsite de valoare şi mesaj. Dacă în pagina de revistă se citea opinia despre evenimentul în cauză, în carte se caută gândirea contextualizantă a evenimentului. Actualitatea stârnea curiozitatea în legătură cu poziţia faţă de eveniment, lectura cărţii poartă meditativ către zona valorilor, a sistemului de gândire şi a sistemului de referinţă. Lectura tihnită în volum scoate receptarea de sub presiunea decodificării cu orice preţ în cheia momentului.
