Remember: Teatru la microfon

(Ion Calion, Pe culmi şi mai jos, Ed. UArtPress, Tg. Mureş, 2012)

de Daniela Gîfu

O scurtă istorisire despre parcursul teatrului radiofonic la Târgu-Mureş o regăsim în cel de-al treilea volum apărut în colecţia Teatru de buzunar, semnat de Ion Calion, Pe culmi şi mai jos, iniţiat la celebrarea a 50 de ani de teatru românesc la Târgu-Mureş, „un loc privilegiat”, cum îl caracteriza regizorul Radu Penciulescu[1]. Volum dedicat colaborării secţiei române a Teatrului Naţional Târgu-Mureş cu Studioul de radio din acelaşi oraş. Împreună cu omul de radio Ion Calion, tolăniţi pe o canapea, ascultăm una sau poate toate cele doisprezece lucrări radiofonice[2], graţie inspiratei idei de a ataşa cărţii de faţă un CD cu acestea.

Continuă să citești →

Tema nr. 3. Despre bunătate: Bun cu adevărat e numai acela care nu lasă a se săvârşi răul împrejurul lui. Adevărata bunătate e vitează. Nicolae Iorga

Un popor ca al nostru de multe ori dă impresia că este prea tolerant.

Bunătatea a preocupat pe gânditori încă din Antichitate. De exemplu, Aristotel a încercat o definiţie a ei, socotind-o în cele din urmă, pronie.

Continuă să citești →

Fundamentele sincretismului literarului cu filosoficul                                                                                                                                                                 de Ştefan Vlăduţescu

Sincretismul este o întâlnire. În mare parte, el se instaurează ca surpriză. Aduce  la un loc, fără avertizare, două elemente paradigmatice, autonome. Am zice că sincretismul este o întâlnire surprinzătoare şi nemeritată. Obiectiv, situaţia de sincretism constă într-o întrevedere neanunţată întrre două sau mai multe modalităţi ale gândirii, între două sau mai multe forme de exprimare, între două sau mai multe stiluri, între  două  sau  mai  multe  registre.

Continuă să citești →

 de Liviu Florian Jianu

“Am văzut de curând un film îngrozitor, un film polonez care a rulat într-o sală mică, într-un studio unde erau câţiva invitaţi; ni se povestea cum erau oamenii exploataţi, ucişi… desfiguraţi de către putere. Era un film tragic. Lângă mine era cineva. O doamnă din guvern, care este totuşi un guvern liberal din principiu şi, prin urmare, apărător al drepturilor omului. În principiu! Ea a făcut următoarea remarcă: a spus: “Doamne, ce lung e! Ce film lung!” O actriţă pe care o stimez  mi-a spus: “Actorul este frumos!” Altcineva mi-a spus:”E lung dar, totuşi, frumos!”, dar într-un mod absolut detaşat. Adică am constatat, de fapt, o dată în plus, inutilitatea luptei noastre sau cel puţin dificultatea ei şi faptul că oamenii sunt surzi şi orbi. Oamenii nu mai au simţul valorilor obiective. De altfel, mai există ele?” ( Eugen Ionescu, pag. 31 ).

Continuă să citești →

Eugen Ionescu: “Sub semnul întrebării” – Note de lectură

 de Liviu Florian Jianu

Dacă aş fi primul, nu aş avea niciun merit. Întotdeauna a fost cineva înaintea mea. În anul 1961, Eugen Ionescu scrie piesa “Regele moare”. O citesc. Şi văd toată istoria  omenirii în ea. Trecută, prezentă, şi viitoare. Înainte de a închide cartea, ochii îmi alunecă pe ultimul rând al piesei. O dată. Data la care autorul a încheiat-o.  Noiembrie 1961. Şi încremenesc. Eu m-am născut în aprilie 1961.

Continuă să citești →

STRUCTURI DISCURSIVE STANDARD (2)

                                                                                              de ŞTEFAN VLĂDUŢESCU

În opinia lui V. Tonoiu, negocierea „constituie mai ales o tehnică (politică, diplomatică, sindicală etc.) de reglementare a conflictelor”. În cazul acestei structuri discursive standard, actanţii sunt aduşi la aceeaşi masă de interese corelate opozitiv, sunt prinşi într-un câmp de interese divergente şi sunt ţinuţi de forţe ce derivă din importanţa atingerii scopului. Dialogul ca structură discursivă şi negocierea stau faţă în faţă pe ideea interesului: dialogul prezintă un interes tetic, iar negocierea este mobilizată de un interes practic.

Continuă să citești →

STRUCTURI DISCURSIVE STANDARD (1)

                                                                           de ŞTEFAN VLĂDUŢESCU

         În practica de ordin comunicaţional, precum de altfel în oricare alt tip de practică se constituie cu timpul structuri discursive funcţionale uşor recognoscibile. Recurgerea la atare structuri discursive se face cu conştiinţa unei situaţii de comunicare. Nu-i vorbă că o figură aparte ar face aceste structuri când s-ar ajunge la ele nu doar printr-o decizie, ci şi în mod oarecum involuntar. Oricine recunoaşte astfel de structuri discursive tip: conversaţie, dialog, negociere, dispută, controversă, diferend, schimb de vedere etc.

Continuă să citești →