Despre faptă și consecință: E legea firii omenești în care stă porunca: faptele tale să fie mulțumirea vieții tale. Ioan Slavici
de Dan Ionescu
Mulțumirea vieții, după cum se formulează aici, este deplasată mai spre amurg, spre pensie, când, salvat tumultului existențial, de atingere a țintelor care au atestat destinul tău în vreo profesie, ai răgazul de a sta pe balconul casei tale simple și de a-ți aminti eventual de propria copilărie. Ca în lirica blagiană, te uiți în jur, dacă nu ai preschimbat casa părintească, și te va uimi diferența dintre lucruri: colosale în ochii tăi de copil, iar azi, minuscule, privite de pe mormanul de ani acumulați (în fire și în felul de a evalua lucrurile). Măsori, cu mintea, distanța dintre emoțiile semnificative din viața personală și în locul tău, al celui care ai viețuit clipa, redescoperi trăsătura morală (gândul acela profund al tău) care a înfruntat momentul. Felul faptei de aspirația morală este dictat. Imaginea realităților care ți-au consumat emoția te recucerește.
