Mileniul trei începe cu înscrierea istoriei filosofiei „ca hermenutică”, în ideea unei „istorii conceptualizante” în care „filosofema nu este o mitemă” (Gheorghe Vlăduţescu, 2007, p. 51 şi p. 211) şi, în plus, cu filosofema mesajului şi cu cea a comunicării, care sunt impuse prin argumentare. Orientarea pe cercetarea spusei urmează presupunerilor cercetării orientate. Premisa de la care pleacă este aceea că atât în spaţiul gândirii filosofice, cât şi în acela al reflecţiei aplicate este necesară o conceptualizare a mesajului şi comunicării. În acest sens, se impune regândirea rolului explicitului şi implicitului în discursul prin care are loc organizarea conceptuală a experienţei trăite, în structurarea cogitativă a materialului cognitiv. Tensiunea dintre implicit şi explicit stă la baza a ceea ce, în perimetrul intersubiectivităţii limbajuale numită comunicare, acţionează ca mesaj.
