Nicolae Pârvulescu: Canonul axiologic. Cronică, de Ştefan Vlăduţescu

 

 cat vad ochii

Asemenea romanelor anterioare ale profesorului Nicolae Pârvulescu, dar mai mult decât oricare dintre ele, „Cât văd ochii…” (Craiova, Editura Autograf MJM, 2011) se arată, înainte de toate, un roman de valori. Este vorba despre modelarea comportamentelor şi a conduitelor personajelor în raport de principii. Evenimentele epice sunt impregnate de o evaluare axiologică implicită. Pe de altă parte, în formulele existenţiale ale personajelor sunt discursiv evocate valori. Asigurarea conformării şi submisiunii se realizează printr-o permanentă raportare la valori. Silviu Grigoraşcu este narator şi evaluator în cadrul propriei sale existenţe epice. Născut în 1951 în localitatea Poienari din apropierea oraşului Bandava, el trăieşte în limitele unui imperativ de moralitate şi onestitate. Dincolo de cotidian, acest ideal nu rămâne la nivel de revelaţie cu conţinut negativ, ci induce efecte fiziologice. Aflând în 2010 (la 59 de ani) adevăratul motiv pentru care tatăl său, Petre Grigoraşcu (n. 1931), a rupt legătura cu părinţii săi, el îşi pierde cunoştinţa şi îşi revine după 4 zile (vineri, 23 iulie). În spital conştientizează că soţia sa Roxana are perfectă dreptate atunci când îi spune să-şi lase tatăl şi bunicul „să-şi doarmă în linişte somnul de veci”. Astfel poate să iasă din şocul explicaţiei pentru care Petre Grigoraşcu, la 19 ani, a încetat să-şi vadă părinţii, locuitori ai comunei Aluneşti, judeţul Gorşov. Întrebată de Silviu şi de sora sa Irina de ce nu au bunici paterni, Florina Grigoraşcu (mama lor) le spune că nu ştie şi-i asigură că la maturitate vor primi răspunsul de la tatăl lor.

Continuă să citești

PhD Ştefan Vlăduţescu, University of Craiova: Odile Riondet în orizontul comunicării. REZUMAT

Studiul radiografiază contribuţia ştiinţifică a profesoarei Odile Riondet în domeniul comunicării. Se constată că standardul R. T. Craig, al celor „seven major traditions” din „communication theory field”, este inaplicabil. Metoda la care se recurge este aceea a axelor de segregare a problematicii după ideatica exprimată. Reiese că Odile Riondet, ca adeptă a SIC (Sciences de l’information et communication), se poziţionează implicit în “communication science”. Rezultă că are contribuţii meritorii în epistemologia comunicării, în etica comunicării, în filosofia comunicării şi în antropologia comunicării. Se concluzionează că în orizontul comunicării, Odile Riondet poate fi reţinută ca remarcabil specialist al axei „communication anthropology”.

Continuă să citești

Catinca Agache: Constantin FROSIN, poet francofon şi imbatabil traducător

De universitarul-poet şi traducător, eseist şi publicist Constantin Frosin e greu să te apropii. Numai dacă parcurgi Cv-ul său,  realizezi că ai în faţă o personalitate plurivalentă, dificil de prins într-o schiţă de portret. O personalitate care, se pare, e mai bine cunoscută în Franţa decât în România. Căci universitarul Constantin Frosin a ţesut, din ’90 încoace, drumuri trainice în spaţiul francofoniei, fiind, exclusiv, un scriitor de limbă franceză. Deşi cunoaşte bine încă alte şase limbi, a ales să publice şi traducă cu prioritate pe acest palier lingvistic foarte apropiat de sufletul nostru: franceza.

Continuă să citești

Daniela Gîfu: Un dramaturg al vremurilor noastre (Székely Csaba, Flori de mină, Ed. UArtPress, Tg. Mureş, 2012)

03_Szekely_Csaba_130x150mm_Q-page-001

Suicidul, un fenomen-“tradiţie” în secuime, surprins inspirat de dramaturgul mureşean Székely Csaba, face obiectul celui de-al şaselea volum, Flori de mină, apărut în limba română în deja cunoscuta colecţie Teatru de buzunar, iniţiată la celebrarea a 50 de ani de teatru românesc la Târgu-Mureş. Tânărul scriitor este remarcat repede de media-audio londoneză, câştigând concursul BBC de dramaturgie cu un scenariu radiofonic, Do You Like Banana, Comrades?, care a fost montat apoi la Radioul britanic.

Continuă să citești

Liviu Rebreanu: Ion. Referat, de D. Ionescu

După o bogată experiență nuvelistică, Liviu Rebreanu avea să dea la iveală în 1920 romanul Ion, un roman realist, obiectiv, pe care Șerban Cioculescu îl considera „primul roman românesc într-adevăr desăvârșit”. La data apariției acestui „masiv muntos”, după cum îl caracteriza criticul Ion Dodu Bălan, romanul românesc număra câteva remarcabile realizări: Ciocoii vechi și noi de N. Filimon, Romanul Comăneștenilor, de Duiliu Zamfirescu, Mara, de Ioan Slavici și Neamul Șoimăreștilor, de Mihail Sadoveanu.

Continuă să citești