Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit .– (Franz Kafka)
Primit cu răceală la Sundance, Stoker e primul film hollywoodian al lui Park Chan-wook. Filmul lui precedent, Sete (Bakjwi pe titlul său sud-coreean), e o adaptare după Thérèse Raquin al lui Zola, cu un preot vampir pe post de protagonist. Stoker e un hibrid încă şi mai bizar. Punctul de plecare al poveştii e cel din Shadow of a Doubt al lui Hitchcock, unde viaţa unei adolescente era dată peste cap de apariţia unui unchi enigmatic, numit (ca şi aici) Charlie. Filmând pentru prima dată într-un mediu american (identificat, pur formal, drept Connecticut-ul zilelor noastre), regizorul lui Oldboy îl ermetizează şi-l goticizează. Adolescenta din filmul lui locuieşte cu mama ei într-o casă izolată, ale cărei împrejurimi (foarte neguros-romantice la ceas de noapte) nu le părăseşte decât pentru o ocazională altercaţie cu gaşca (generică) de derbedei de la ea din liceu. O altă rudă, venită pe-acolo doar în vizită, reuşeşte să se îndepărteze mai mult – şi anume până la un motel sinistru (asocierile sînt, desigur, tot hitchcockiene).