Ce dragoste adanca, intelegatoare, are Dan Puric pentru tara lui!
Ce frumos explica mecanismele defensive in fata adversitatii, carapacea, retragerea din istorie, in interesul statorniciei cu care poporul roman este dotat. „Vazuta din afara de un ochi strain ar semana cu o hibernare, o lasitate, un defetism, o neputinta, sau, in ultima instanta, cu un fatalism”. Ce splendid articuleaza ca asta ar fi o strategie imbatabila de a nu participa din toata inima la o istorie cruda si meschina, dar de a fi cu toata fiinta pentru vesnicie. Ce frumos e exprimata nevoia de masura interna, cumpatata, ca modalitate de a te pune la adapost in fata vanturilor istorice ce bat din toate directiile asupra Romaniei.