Filiala Oltenia a Uniunii Scritorilor din România
Prezenţe remarcabile la Târgul de carte ”Gaudeamus” Craiova
”Caravana Gaudeamus”, organizată de Radio România, a demarat, ca în fiecare an, cu Târgul de carte de la Craiova, desfăşurat în perioada 26 februarie – 2 martie 2014, în foaierul Teatrului Naţional “Marin Sorescu”. Aceasta a fost cea de-a XIII-a ediţie a desfăşurării târgului în Cetatea Băniei şi au participat peste 40 de edituri, dintre cele mai importante din ţară şi din zonă, precum şi importanţi difuzori de carte. Numărul vizitatorilor a depăşit cifra de 12.500. Coorganizator a fost Radio Oltenia Craiova, iar principal partener Filiala Oltenia a Uniunii Scriitorilor din România, care a organizat manifestări de promovare a creaţiei literare, a lansat cărţi ale membrilor săi şi a oferit Trofeul Gaudeamus.