O copilărie fericită
Mi-e dor de copilărie. De satul bunicilor. De minunaţii mei bunici. În anul 1966, luna mai, când bunicul nu-nplinise 60 de ani şi bunica avea 53 de ani, părinţii, întrucât nu aveau altă posibilitate m-au adus la bunici, în comuna Licurici, judeţul Gorj.
Acum, peste ani, privind retrospectiv consider că a fost un câştig pentru mine, nu numai pentru copilărie ci pentru toată viaţa pe care o trăiesc la cote maxime.
În vremea aceea, în comună nu era curent electric. Satul a fost electrificat în 1977, deci 11 ani am copilărit cu lampa. La doi ani după ce m-au adus pe mine a venit şi fratele şi verişoara mea. Toţi trei am avut cea mai reuşită copilărie din lume.
