Ovi a făcut-o de oaie şi a ajuns la stână – imagini inedite în această duminică
La „Duelul pianelor”, de la ora 16.00, – ediţie cu noi probe şi susţinători pentru Paula şi Ovi
Pentru că duelul primei ediţii a fost câştigat (săptămâna trecută) de Paula, ea l-a provocat pe Ovi să petreacă, o zi întreagă, în locul unui cioban la stână. Imaginile inedite de la stână, cu Ovi oi (şi mult noroi) vor fi difuzate în cea de-a doua ediţie a emisiunii, în 30 octombrie, de la ora 16.00, la TVR 2 şi TVR HD. „Duelul” arbitrat de Adrian Enache continuă cu o ediţie în care Ovi îi are ca susţinători pe George Ivaşcu şi Tania Popa, iar Paula pe Marcel Pavel şi Ana Maria Popescu (Brânză).