Bicicleta
Unchiul avea o bicicletă. El era student și numai în vacanțe o stăpânea și manevra și aceasta, foarte rar. Se mai ducea pe șaua ei, într-un loc al tineretului în sat, la „heleșteu”. Fusese lacul unui boier, până în 1947, când lacul a fost secat (de către comuniști) și transformat în teren de fotbal. Prin urmare, bicicleta stătea în posesia bunicului meu patern, care ce să fi făcut cu ea? O ținea încuiată în pătul. Era un Tohan albastru, cu șa tare și coarne învelite în mânere (de cauciuc) negre, striate, pe care, prinzându-le cu pumnii mei mici și ambițioși, mi se părea că sunt pe un cal în formă și zburător.