Mircea Eliade: Romanul adolescentului miop*. Comentariu, de D. Ionescu

*din volumul Virtualități ale compromisului 

În perioada monarhică, Bucureștiul era conectat mai mult ca niciodată la modernism, nu atât la cel importat din Franța, cât mai ales la cel generat de SUA. Capitala filmului era Hollywood și filmele proiectate acolo, a doua zi erau vizionate în cinematografele din București. Semn al mondenismului american îl constituie „atracția adolescenților mei față de jazz”, muzică neagră, tipic americană. Capitala modei era Parisul. Hainele purtate pe străzile din Paris, a doua zi se găseau în prăvăliile din București. O asemenea atmosferă prinde în paginile cărții, adolescentul miop care dorește să scrie un roman exemplar, cel mai bun de pe pământ. Prima cauză a ideii lui de a scrie despre sufletul unui adolescent era faptul că nu a fost băgat în seamă, pentru că toți s-au oprit la aparența fizică și nu l-au înțeles.

Continuă să citești →

Iona* (comparație între Iona biblicul și personajul lui Marin Sorescu, din piesa cu același titlu), de Dan Ionescu

*din volumul Virtualități ale compromisului 

Cu toate că Iona este supărat pentru că Dumnezeul lui este „milostiv” și „îndurat”, totuși mobilul încercării de a se abate de la porunca divină îl regăsim dincolo de această mărturisire, care, să nu omitem, este rostită după ce el hotărăște: „acum, Doamne, ia-mi sufletul meu”. Deci, spre partea finală a capitolului, când asistăm la scena unei dezbateri mult mai crâncene, spre satisfacerea propriei ambiții de a fi săvârșit un oficiu de pedepsire a celor pe care i-a vestit. Pentru Iona, finalizarea misiunii ar fi însemnat distrugerea cetății Ninive. El se plasează cu fața la răsărit pentru vizualizarea „spectacolului”. În acest fel, își asumă cu adevărat postura de obiect. Crede într-un plan divin prestabilit, ale cărui puncte să nu schimbe perspectiva de început, după avatarurile oamenilor. Cunoaște o frustrare pe care o va revărsa în gesturi de neliniște. Se mută de colo-colo, parcă pentru a se regăsi pe sine însuși.

Continuă să citești →