M-a cuprins aceeași stare, același îndoielnic gând. Astfel de sentimente îmi bântuiau săraca inimă la fiecare bătaie ce devenea tot mai rară. Totul se oprea în loc, dar ceasul scurgea neîncetat secundele, până ce lumina reușea să invadeze negura liniștită din cameră. Atmosfera morții fusese înlăturată, iar glasul răgușit al cocoșului bătrân răsuna stingher. Lucrurile din cameră prinseseră culoare după filmul alb-negru regizat și după ce, ca o introvertită, am intrat în cameră și am aruncat totul pe jos.