Mă aflam de o lună la Biariț, oraș mic, pierdut în fundul golfului de Gasconia, pe țărmurile Oceanului, și îmi petreceam zilele într-o necurmată plăcere. De la fereastra salonului meu, ochii mei se primblau fără sațiu, când pe albastra și mult măreața întindere a mării, când pe tainica nemărginire a cerului. Închipuirea mea, urmând zborul ochilor, se legăna pe vârful argintiu al valurilor și, lunecând până în fundul orizontului, mergea adeseori de se oprea, ca o pasăre călătoare, pe catargele corăbiilor ce treceau în depărtare. Câte voiajuri plăcute am făcut astfel! câte țărmuri frumoase am vizitat, fără a mă mișca de pe jilț!