https://blog.revistaderecenzii.com

Ipocrizie și tabuuri

Suntem prizonierii/victimele trecutului? Primele conversații copilul le are cu natura, nu cu oamenii. Ruptura familiei a făcut din mine un copil timid interiorizat, observator, sensibil. Revăd acele „mizere” timpuri și mă întreb dacă atunci a fost începutul/cauza sensibilităților și revoltelor sufletești de mai târziu. Analizez propriile acțiuni, motivațiile; imaginația retrospectivă debordează de puterea analitică. Injustiția e mută și copilul o resimte violent în adâncul ființei. Dacă o coardă a viorii poate să simtă durerea, cu siguranță că acea coardă eram eu. Eul meu pare desprins din apele profunde și tulburi ale unei societăți imperfecte, cu oameni imperfecți și legi dure. Ipocrizia societății a fost și continuă, pretutindeni.