O viaţă în teatru

(Zeno Fodor, 50 de ani în 50 de secvenţe, Ed. UArtPress, Tg. Mureş, 2012)

de Daniela Gîfu

Continuăm prezentarea volumelor colecţiei Teatru de buzunar, publicate cu ocazia evenimentului aniversar 50 de ani de la înfiinţarea secţiei române a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş. Aici o colecţie de 50 de fragmente trăite pe viu, în culisele sau pe scena teatrului târgumureşean, chiar de semnatar, teatrologul Zeno Fodor. Om al dialogului spiritual, un admirabil comunicator, un deschizător de drumuri multiculturale, un împătimit al lumii teatrale. Aşa l-am putea descrie pe Zeno Fodor, care a tânjit spre teatru de la fragedă pruncie. Destinul maestrului se împleteşte cu istoria Teatrului din Târgu-Mureş. A început să joace teatru ca amator, pe când era elev la Târgu-Mureş, îndrumat de tânărul actor şi regizor Constantin Anatol de la Teatrul Secuiesc (actuala secţie maghiară a Teatrului Naţional), înfiinţat în anul 1946, împrietenindu-se cu câţiva excepţionali actori, deveniţi monştri sacri ai epocii, precum: György Kovács, Ferenc Delly, Margit Kőszegi şi mulţi alţii. De la ei, şi de la marele regizor Miklós Tompa, care era şi directorul teatrului, a învăţat ce înseamnă etică şi disciplină teatrală, respect faţă de teatru şi, nu în ultimul rând, de spectatori.

A urmat apoi studii de specialitate la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la absolvirea căruia (în 1958) a devenit secretar literar la Teatrul de Stat din Oradea. Revine la Târgu-Mureş în 1962, când a luat fiinţă secţia română a Teatrului de Stat (azi Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional) din Târgu-Mureş. Timp de 23 de ani a lucrat aici ca secretar literar, transferându-se la Teatrul pentru copii şi tineret „Ariel”, unde a fost 6 ani secretar literar şi 6 ani director. Revine în 1997 ca director general al Teatrului Naţional.

Azi este un foarte activ pensionar, implicat în continuare în viaţa teatrului românesc. Munca din teatru s-a împletit cu cea de cadru didactic la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, de critic de teatru şi film, de traducător. In lunga şi impresionanta sa carieră a avut şansa să lucreze cu nume mari, regizori şi actori: Gheorghe Harag, Miklós Tompa, Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Dan Alecsandrescu, Dan Micu, Alexa Visarion, Constantin Anatol, Eugen Mercus, Mihai Dimiu, Ion Fiscuteanu, Mihai Gingulescu, Cornel Popescu, Ştefan Sileanu, Fana Geică, Aurel Ştefănescu, Vasile Vasiliu, Ion Marinescu, Constantin Adamovici, Constantin Diplan, Florin Zamfirescu, Marinela Popescu, Melania Ursu, Silvia Ghelan…, mulţi dintre ei regăsindu-se şi în paginile cărţii de faţă. Cu intenţia de a (re)aduce împreună parte din tablourile risipite în spatele cortinei din ce în ce mai încărcate de suflările celor ce-au dat viaţă spectacolului, Zeno Fodor îşi aşterne pe hârtie amintirile. Deocamdată numai pe cele legate de secţia română a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş. Unele desprinse din „spectacolele reprezentative ale acestui valoros colectiv şi despre câţiva dintre marii artişti care au realizat creaţii memorabile pe această scenă”, consemnează însuşi autorul. Între oamenii de teatru, autorul a fost şi rămâne eruditul devotat, aşa cum  Gheorghe Harag este regizorul, sau cum Romulus Guga este dramaturgul, ca să mă refer la doi dintre cei mai buni prieteni ai săi.

După acest scurt periplu existenţial este de la sine înţeles că o asemenea carte nu putea fi scrisă de cineva din afara lumii spectacolului târgumureşean. Cercetând cu neostoită pasiune şi multă responsabilitate prin arhivele teatrului, prin biblioteci publice şi, deloc de neglijat, bogata bibliotecă personală, răsfoieşte şi studiază filă cu filă cărţi, ziare şi reviste, afişe şi caiete-program, vizionează înregistrări de spectacole şi mii de fotografii cu dorinţa de a selecta tot ce a fost important, de a surprinde cu fidelitate lumea fără de vârstă a actului teatral. „Căci, – scrie prefaţatorul, publicistul Valentin Marica – 50 de ani de creaţie şi viaţă teatrală în limba română la Târgu-Mureş, cuprinşi în supleţea ideatică a cărţii, în ritmul calm al relatării sau în elocvenţa comentatorului critic, de fapt într-un expresiv text dramatic în 50 de acte, sunt vârstă şi eternitate, efemer şi dăinuire, început şi nesfârşit”.

Pornind de la primul gong auzit la 10 noiembrie 1962 la sala mare a Palatului Culturii (sediul de atunci al Teatrului) retrăieşte emoţia fiecărui început. Şi o face doar la superlativ. Dialogul pe scenă devine copleşitor, furtunos, memorabil, de prim rang, de înaltă cotă artistică etc. Primul gong este urmat de prima replică (să fi aparţinând lui Vasile Vasiliu sau lui Mihai Gingulescu, amândoi remarcabili prin talent şi implicare), de prima piesă, „Dacă vei fi întrebat” de Dorel Dorian, sub bagheta primului regizor Mihai Raicu.

Da, de la prima stagiune asistăm la o permanentă înnoire. „Permanenta împrospătare a colectivului creează emulaţie, competiţie (în cel mai bun sens al cuvântului), pune barieră rutinei, obligă – şi pe cei ce îşi iau zborul şi pe cei ce rămân – la o împrospătare a mijloacelor de exprimare artistică, creând şi în public, mereu şi mereu, noi puncte de interes” (p. 16).

Cele cinci decenii de teatru românesc la Târgu-Mureş, devin o inepuizabilă sursă de inspiraţie, o îmbinare de afecte paradoxale, un timp de reflecţie fără frontiere, un cumul de libertăţi şi constrângeri comportamentale, o arhitectură critică ce invită la cunoaştere. Cu admiraţie şi respect, Zeno Fodor relevă coerent, minuţios, precis, responsabil gesturile, emoţiile, crezul fiecărui creator de spectacol, amprentându-le trecerea cu propriile-i simţăminte. E o carte de iniţiere a celor ce mai cresc cu teatru radiofonic la ureche sau aleg ţinuta de gală pentru a vedea un spectacol chiar în sala de teatru, spaţiu de magică întâlnire cu o artă superbă şi generoasă.

Literaturizând strategiile gazetăreşti şi de critică teatrală, prin contrapunerea amintirilor personale şi a unora dintre colegii de breaslă, a cronicilor semnate de autorităţi în materie şi a diverselor mărturii, Zeno Fodor ne oferă o adevărată carte-document în istoria teatrului românesc. O istorisire elegantă, nepărtinitoare, esenţa iluminată a nemărginirii actului dramatic.