DOINĂ
Frunzuleană ş’o cicoare,
Când ajung de-o sărbătoare
Toţi se îmbracă şi se duc
Numai eu rămân şi plâng.
Toţi se îmbracă în haine bune
Şi se petrec pe lume,
Numai eu îs în haine rele
De mor singură de jele.
Şi se duc toţi la primblare,
Eu rămân, plângând afară.
Frunzuliţă şi’un susai,
Inimă de putrigai
N’am cuţit ca să te tai,
Să te văd ce arsură ai.
Inimioară friptă arsă,
Când te-oi mai vedea voioasă
Şi să şezi cu fraţi la masă;
Căci mă tem că voi murii
Şi voioasă n’oi mai fi.
Am o viaţă înăduşită,
Nimănui nejeluită.
Frunzuliţă de mohor,
Dimineaţa când mă scol,
Toate oasele mă dor,
Merg la uşe încetişor
Şi mă reazim d’un uşor
Şi mă uit în sat cu dor;
Cum merg fraţii la surori
Şi soacrele la nurori,
Dar la mine n’are cine că îs streină pe lume,
Ş’am zis verde trei urzice,
Strină sânt, strină imi zice,
Strină sânt, pân’ce m’oi duce.
de Ionel V. Zghibarţă
Culese de la Anica Ciobanul din Ciutuleşti-Soroca, de profesie casnică, etate 29 ani.
Publicat în revista „Izvoraşul” – Revistă de muzică, artă naţională şi folklor 1935