Încerc să îndrept gândurile înnegrite de durere,
dar fără speranță.
Ochii tăi,
înger drag,
pe care i-am pierdut în amintire,
acum zac în mormântul rece.
Încă nu înțeleg ce se petrece.
Voi aduce lalele roșii la mormântul tău, mamă,
copilăria mi-e pătată de acea cruce.
Amintirea zâmbetului tău nu mi-o poate însă
nimeni desprinde.
Risipiți colindători la case părăsite
De când fugim în voia sorții
Și pribegim prin lumea largă,
Un gând întruna ne aleargă –
Uitat-am să ne luăm și morții…
Petre Cazangiu