Când aveam 6 ani, de Căciun am stat sub dudul de la poartă și priveam printre crengile lui cum veneau spre mine puhoi de fulgi de zăpadă ce-mi cădeau pe față, iar eu încercam să prind unii în gură.
M-a strigat însă colegul meu de copilărie, vecinul Gheorghe și am plecat amândoi cu trăgile (la noi în Gorj se zice tragă, nu sanie), pe dealul din apropiere și acolo, pe drumul dintre vii, ne dădeam cu trăgile, urcam înapoi cam cu greu, (mde, nu aveam telescaun…), apoi iar porneam vijelios la vale. După un timp, roșii ca focul pe obraji, ne întorceam acasă la masa de Crăciun. Eram fericiți! Așa fericire vă doresc și eu de Crăciun!
La multi ani!
Iulian Popescu
Retușată poză, sub lampa cu gaz
Imaginea de-Ajun, am capturat-o ieri:
Eu și MOȘUL darnic pășim apropieri…
(Pe locul prim, firește, e …albul din profil)
…Cu-o cotitură mică – eu, azi, sunt tot COPIL,
DOMN la gazde iar să-nalț, cu-ai mei frați în cartier…
NAȘTEREA PRUNCULUI SFÂNT SĂ FIE VESELITOARE
LUMII TOATE DE SUB SOARE!
Petre Cazangiu