Sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 20.05, TVR 2 difuzează, în premieră filmul Louis van Beethoven, cea mai mare producţie germană de film realizată în 2020, special pentru Anul Beethoven şi împlinirea a 250 de ani de la naşterea lui. Filmul a avut premiera online în octombrie, la Festivalul de Film de la Biberach, iar TVR 2 se numără printre cele foarte puţine televiziuni care îl difuzează în premieră, chiar şi înaintea televiziunilor producătoare din Germania şi Austria (şi care l-au programat de Crăciun).
Filmul biografic în regia lui Niki Stein încearcă să desluşească mai multe aspecte despre muzicianul şi compozitorul supranumit „Titanul de la Bonn”.
Cine a fost acest om a cărui muzică a atins nenumărate inimi și minți? Cine a fost compozitorul care, prin creaţia sa, a dovedit că era atât de mult înaintea vremurilor sale? Ce înseamnă să fii genial – pentru artist dar şi pentru cei din jur: familie, profesori, prieteni? Cum este creată arta mare, veșnică și ce preț trebuie plătit pentru aceasta?
Povestea vieţii marelui Ludwig van Beethoven începe în 1779, când copilul „Louis” – cum îl numeşte familia – este deja recunoscut drept un geniu muzical precoce, în ciuda relaţiei dificile cu tatăl său, alcoolic şi sever. Tânărul Louis primeşte şansa de a studia la Viena cu Joseph Haydn, unde prinde gustul independenţei şi învaţă să meargă pe propriul său drum, ceea ce va continua să facă în viaţa personală şi în toate etapele creaţiei sale muzicale. Geniul neconvențional îl ajută pe Louis să nu servească un maestru, ci doar artele, înfruntând vremuri grele, cu tragedii familiale și o dragoste neîmpărtășită. Profund preocupat de mişcările politice şi sociale ale timpului său – de la Revoluţia Franceză, până la domnia lui Napoleon, căruia i-a dedicat una dintre cele mai celebre lucrări ale sale, Simfonia a 3-a, „Eroica” – Beethoven n-a ezitat niciodată să se opună convenţiilor sociale, în numele libertăţii şi al adevărului. Nici convenţiile din lumea muzicii nu i-au stat niciodată în cale, el continuând să-şi inoveze stilul şi să caute noi mijloace de expresie muzicală până la sfârşitul vieţii (1827), deşi îşi pierduse complet auzul de mai bine de zece ani.
Pentru rolul lui Beethoven au fost aleşi trei actori diferiţi, toţi având studii temeinice în muzică.
Micul Louis este interpretat de Colin Alexander Putz care, la numai 6 ani, câştiga primul său premiu I la categoria „pian” pentru interpretarea sa uimitoare. Acum, la 13 ani, este considerat un pianist de excepţie şi spune că rolul tânărului Beethoven a venit cumva firesc pentru el, ţinând cont de pasiunea sa dintotdeauna pentru acest compozitor. „Aproape prima piesă pe care am cântat-o la vârsta de cinci ani a fost semnată de Beethoven” a declarat el presei.
Beethoven adolescent este întruchipat în film de Anselm Bresgott care, la cei 21 de ani ai săi, este actor, dar şi muzician. Cântă pop şi rock la aproape orice instrument cu clape, dar şi la chitară bas sau ukulele.
Tobias Moretti interpretează rolul maturului Beethoven. Chiar dacă este actor, Tobias Moretti a studiat compoziția la Universitatea de muzică din Viena. De-abia mai târziu, în München, în timp ce făcea parte dintr-un ansamblu cameral, el a început să ia lecții de actorie.
Filmările pentru această producţie-eveniment au avut loc în toamna anului trecut lângă Köln şi în Republica Cehă. Una dintre cele mai fantastice locaţii a fost un foarte vechi teatru baroc, probabil cel mai vechi din Europa, în Cesky Krumlov, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Aici, ansamblul Ceh Baroc a interpretat şi înregistrat muzica chiar pe parcursul filmărilor – şi nu oricum, ci pe instrumente istorice.