https://blog.revistaderecenzii.com/
“Apoi ciumniliturile astea noi le spunem atunci când desfăcăm cucurudz toamnă, atunci când îl desfacem de pițîiene” (Todosie Teleptean, 20 ani, Vad, 1920; T. Papahagi, t. DLXII)
“În nopțile lungi de iarnă se strâng la o casă câte cinci-șase fete sau și mai multe, care împreună cumpără petrol de lumină și torc până după miezul nopții. Flăcăii cercetează asemenea case, unde sunt fete mai multe adunate, care adunare se numește șezătoare. Petrec vremea cu cântări și veselie…” (Ion Bârlea, în Literatura populară…, 1968, II, p. 474, la note)
Lemne pe apă
Ciumnil, ciumnil, ce-i:
Troscot în pădure,
Bulbuc în genune.
(Tache Papahagi, în Graiul…, 1925, text CCCCXLVIII)
Drumul
Dacă s-ar scula-n picioare,
Ar ajunge până la soare.
(D. Pop, Folclor…,1978, t. 461)
Zăpada
Sus stele,
Jos stele,
Vai de tălpile mele!
(Dumitru Pop, 1978, t. 497)
Ochii
Am două rude de hier,
Agiung cu ele până la cer.
(T. Papahagi, 1925, t. CCCCLX)
Soarele și luna
Ce tre’ prin pădure
Șî nu sună?
(T. Papahagi, 1925, t. CCCCLXIV)
Frunza
Ce ptică în apă
Șî nu fa’ stropt’i?
(T. Papahagi, 1925, t. CCCCLXVII)
Melița
Ce nașt’e-n pădure
Și bate-n sat?
(T. Papahagi, 1925, t. CCCCLXIX)
Fererastra
Ciumnil, ciumnil, ce-i aceea:
Șî-n casă
Șî afară?
(T. Papahagi, 1925, t. CCCCLXXV)
Varza
Trupu, capu, mni-i tăt una,
P-on picior stau totdeauna.
Cămeș am nenumărate
Și le port tăte-mbrăcate,
Tăt cârpală pă cârpală,
Fără leacă de cosală.
(T. Papahagi, 1925, t. CCCCLXXXIII)
Carul, sania și jugul
Am tri boi.
Unu strâgă: “vine iarna”,
Altu strîgă: “vine vara”,
Unul: “vie ce-a vini,
Că mie tăt una mi-i”.
(Dumitru Pop, în Folclor…, 1978, t. 453)
Ciubărul
Țugulug, butulug,
De urechi îl duc.
(D. Pop, 1978, t. 455)
Cofa
Am o iapă sireapă,
Tăt de coadă-o duc la apă.
(D. Pop, 1978, t. 457)
Biserica
Sus sună,
Ciutele s-adună.
(T. Papahagi, 1925, t. CCCCLII)
Hriba
Nici de-o palmă,
Nici de-un șchiop,
Num-atâta că-i cu clop.
(D. Pop. 1978, t. 465)
Lampa
Am o rață cirică-boică
La grumaz îi șopârloică.
(D. Pop, 1978, t. 467)
Luna și stelele, cerul și pământul, apa și focul
Două umblă,
Două stau,
Două tăt pagubă fac.
(D. Pop, 1978, t. 470)
Masa
În pădure naște,
În pădure crește,
Vine-acasă și domnește.
(D. Pop, 1978, t. 471)
Plugul
Am un bou,
Când mă duc în câmp
Îi cu coarnile cătă sat;
Și când vin acasă
Îi cu coarnile cătă câmp.
(D. Pop, 1978, t. 481)
Stelele
De-aici până la munte
Tă’ cuie de fer bătute.
(D. Pop, 1978, t. 487)
Oul
Am o curte văruită,
Nicăieri nu-i găurită.
(T. Papahagi, 1925, t. CCCCLIII)
Soarele
Ce arde și nu scoate fum?
(Calendar, 1980, p. 10)
Fumul
Umblă pân pod
Și nu hodorogește.
(Calendar, 1980, p. 13)
Minciuna
I mort și umblă;
I orb și vede;
Are coarne și-i cal;
I muscă și-i armăsar.
(Calendar, 1980, p. 15)
Râul
Ruda mere,
Boii stau.
(Calendar, 1980, p. 18)
Vântul
Cine trece prin sat
Și câinii nu bat?
(Calendar, 1980, p. 48)
Cerul cu stelele
Am o zadie mnerâie
Plină de pozdărie.
(Calendar, 1980, p. 69)
Șarpele
Curelușă unsă,
Pă su’ pământ ascunsă.
(Calendar, 1980, p. 87)
Paharul cu apă
Am o fetiță,
Tăți o sărută în guriță
Și de ie nu să satură.
(Calendar, 1980, p. 94)
Cerul cu luna și stelele
Ciumnil, ciumnil,
Am un ciur de mare
Și unu-i mai mare-ntre ele.
(Calendar, 1980, p. 123)
Somnul
Ce-i mai dulce decât dulce
Și pe taler nu-l poți duce?
(Calendar, 1980)
Soarele
Fier înfocat
Peste casă arucat.
(Memoria, 2001, nr. 1, p. 10)
Plugul
Fiară-ncornurată
Umblă cu gura căscată
Și numa cu limba râmă,
Tăt răstoarnă și dărâmă.
(Memoria, 2001, nr. 1, p. 38)
Vârdina de la fântână
Căciula mutului
În fundul pământului.
(Memoria, 2001, nr. 1, p. 62)
Inelul
Făt-frumos
Șade pe-un cal de os.
(Memoria, 2001, nr. 1, p. 74)
Oul
Nu-i mare,
Capăt n-are.
(Memoria, 2001, nr. 1, p. 76)
Ziua și noaptea
Două surori
În două culori;
Una te hrănește,
Alta te odihnește.
(Memoria, 2001, nr. 1, p. 116)
Groapa
De iei, crește;
De pui, scade.
(Memoria, 2001, nr. 1, p. 130)
Biserica
Șapca Împăratului,
În mijlocu satului.
(Memoria, 2001, nr. 1, p. 140).
„Ca șezătorile să fie lipsite de monotonie, se recurge întotdeuna la o variație; astfel, după ciclul epic bunăoară, urmează cel liric sau seria ciumn’liturilor etc, și, apoi, ca o liniștită și plăcută recreație sufletească auditivă, intervine drâmba. Pusă între dinți și cu slabul curent produs de vârful limbii, acul ei nu poate da sunete putenice, așa că ariile cântate cu drâmba sunt ascultate în liniște” (Tache Papahagi, 1925, t. XLIX).
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Antologie_de_folclor_din_Maramure%C8%99/Cimilituri