https://blog.revistaderecenzii.com/
Aproape 1 milion de români în tribunele de acasă, alături de tricolorii U21
Deşi publicul nu a putut fi prezent în tribune, telespectatorii au strâns rândurile şi au ţinut aproape de Naţionala U21 în primul meci al României la EURO U21. Egalul (1-1) cu Ţările de Jos a adunat la TVR 1 aproape 1 milion de telespectatori.
Debut promiţător pentru reprezentativa României în faza grupelor Campionatului European de Fotbal U21. Tricolorii mici, antrenaţi de Adrian Mutu, au obţinut un scor egal (1-1) şi au unit din nou românii în faţa micului ecran, la TVR. Partida România – Ţările de Jos, transmisă în direct de TVR 1 miercuri, 24 martie, a adunat aproape 1 milion de români (986.000 telespectatori – rating 5,6% şi cotă de piaţă 12,9%), în minutul de aur al partidei, înregistrat la ora 22.21. Superba lovitură liberă transformată spectaculos de Andrei Ciobanu în primul gol al României U21 la EURO 2021 a redeschis publicului apetitul pentru bucuria şi emoţia fotbalului.
Pe intervalul desfăşurării partidei, 22.00 – 23.50, TVR 1 s-a situat pe poziţia a doua la nivel naţional şi urban şi pe locul al treilea pe publicul comercial. TVR 1 a înregistrat cu partida România – Ţările de Jos un rating mediu* de 4,3% şi share** de 12% (768.000 de telespectatori), la nivel naţional, adjudecându-şi a doua poziţie în topul audienţelor serii de 24 martie, pe intervalul menţionat. Pe publicul urban, TVR 1 a atins 4,6% rating şi 12,9% cotă de piaţă (444.000 de telespectatori), ocupând de asemenea poziţia a doua. Şi telespectatori din oraşe, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani (target comercial) au ales să fie alături de tricolorii mici în meciul de debut al lor la Campionatul European U21: 175.000 de telespectatori, ceea ce corespunde unui rating mediu de 4,2% şi unei cote de piaţă medii de 14,1%.
Viitorul fotbalului românesc se scrie la TVR! Tricolorii U21 continuă lupta în faza grupelor Campionatului European de Fotbal U21 sâmbătă, 27 martie, la ora 19.00, când este programată, în direct la TVR 1, partida Ungaria – România (Grupa A). Până atunci, la TVR, telespectatorii pot vedea şi celelalte partide de la EURO U21 2021, după următorul program:
Joi, 25.03, ora 16:00 Anglia – Elveţia (Grupa D) TVR 1
Joi, 25.03, ora 19:00 Rusia – Islanda (Grupa C) TVR 2
Joi, 25.03, ora 22:00 Franţa – Danemarca (Grupa C) TVR 1
Joi, 25.03, ora 22:00 Portugalia – Croaţia (Grupa D) TVR 2.
TVR transmite în direct şi în exclusivitate toate partidele Campionatului European de Fotbal U21. Meciurile sunt în direct la TVR 1 şi TVR 2, evenimentul fotbalistic fiind accesibil oricărui suporter tricolor.
*Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o staţie TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din universul targetului analizat.
**Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).
Sursa: Kantar Media, date prelucrate SRTv
Imagini România_Ţările de Jos U21, foto credit UEFA