https://blog.revistaderecenzii.com/
În culisele sezonului 6 „Vedeta populară”
Pentru prima dată, Iuliana Tudor şi echipa emisiunii „Vedeta populară” ne strecoară pe toţi cei care urmărim show-ul de folclor de la TVR 1 în culisele preselecţiilor. Astfel că prima ediţie, una cu totul specială, a celui mai îndrăgit talent show de folclor este dedicată castingului pentru alegerea concurenților sezonului 6. Noul jurat, Mihai Simion Bogdan, îşi intră în rol chiar din această ediţie, urmărind şi comentând prestaţiile aspiranţilor la un loc în concursul de talente din folclorul românesc.
Unii au umor, alţii îşi doresc să se acompanieze pe scenă cu instrumentele. Unii mizează pe dezinvoltură, alţii se mândresc că studiază muzica la liceu sau facultate. Alţii, trecuţi de prima tinereţe, vin să îşi îndeplinească un vis. Cu toţii au însă un numitor comun: vor să urce pe scenă la „Vedeta populară” şi să ne convingă că pot să transmită publicului emoţia cântecului popular românesc.
Vocea, trăirea, melodia – ce contează cel mai mult pentru a ajunge pe scenă la „Vedeta populară”?
Şi în acest an, Iuliana şi echipa ei au fost în toate zonele țării pentru a alege cei mai buni concurenți. Iar pe 25 aprilie, de la ora 21.00, la TVR 1, ne vor dezvălui, alături de jurații concursului, atmosfera de la preselecțiile desfășurate în februarie.
Sub privirile curioase, dar atente ale juriului – format din Elise Stan, Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Grigore Leșe şi nou intratul în echipă, Bogdan Mihai Simion – prin faţa noastră se vor perinda concurenţi buni sau doar surprinzători. Pe unii îi vom vedea în concursul din sezonul 6, alţii doar au fost în trecere pe la „Vedeta populară”. Pentru toţi, Iuliana Tudor are cuvinte de încurajare, iar pentru telespectatori, invitaţia de a petrece noi seri de duminică relaxante, alături de TVR 1.
Au venit să-şi încerce norocul şi să-şi demonstreze talentul concurenţi de 16 ani, dar şi bunici, oameni din toată ţara, cu meserii total diferite, ba chiar surprinzătoare.
Sunt mulţi concurenţi din Sibiu anul acesta la „Vedeta populară”, iar dintre ei, unii şi-au dorit să se acompanieze la instrumente. Bistriţa s-a dovedit, chiar de la debutul emisiunii, sursă inepuizabilă de talente. A trimis şi în acest sezon concurenţi demni de toată admiraţia şi aplauzele noastre. Oltenii sunt renumiți nu doar pentru talentul lor, ci și pentru umor. Aşa că sezonul 6 va fi condimentat şi cu momente pline de umor înregistrate la Craiova. Câte bătute moldoveneşti s-au auzit pe scena de la Piatra Neamţ? Dar balade? Aflăm în prima ediţie „Vedeta populară” a noului sezon.
Până acum, Banatul şi Dobrogea au dat cei mai puţini concurenţi. Vom vedea cine s-a prezentat anul acesta la preselecţie la Caransebeş. Mulţi şi talentaţi concurenţi şi-au făcut curaj şi au venit la casting la Bucureşti. Unul dintre ei a uimit pe toată lumea când s-a prezentat cu un invitat special…
Bine reprezentaţi la preselecţiile din acest an au fost elevii care studiază muzica la liceu sau facultate. Dar oare reuşesc să îşi demonstreze priceperea când e vorba de folclor? Vedem duminică seară, la TVR 1. De-a lungul celor cinci sezoane de până acum, concurenți trecuți de prima tinerețe au fost aplaudați la scenă deschisă. Măcar pentru curajul de a-și fi îndeplinit un vis. Să vedem ce impresii vor lasa şi seniorii în noul sezon „Vedeta populară”! Iuliana Tudor ne aşteaptă duminică, 25 aprilie, în faţa micilor ecrane pentru a ne arăta cum s-au desfăşurat preselecţiile pentru noul sezon „Vedeta populară”.