https://blog.revistaderecenzii.com/
Finala sezonului 6 „Vedeta populară”, un spectacol grandios la TVR 1
Alături de Iuliana Tudor și cele cinci finaliste, pe scena emisiunii urcă invitați de seamă: Orchestra Lăutarii din Chișinău și maestrul Nicolae Botgros, Ansamblul Junii Sibiului, Grigore Leșe, Cornelia și Lupu Rednic, Niculina Stoican și Bogdan Mihai Simion. Duminică, 20 iunie, de la 21.00, la TVR 1.
30 de artiști iubitori și păstrători ai folclorului românesc au pășit, cu două luni în urmă, într-una dintre cele mai frumoase călătorii ale vieții lor. Fiecare, cu visul de a ajunge cât mai departe, de a cuceri cât mai multe inimi și, în final, de a se întoarce acasă cu mult râvnitul titlu de „Vedetă populară”. Dar „Vedeta populară” este un concurs. Un talent-show la finalul căruia un singur concurent este încununat cu acest titlu. Duminică, 20 iunie, de la ora 21.00, Iuliana Tudor ne așteaptă cu emoție la TVR 1, la Marea Finală a sezonului 6 „Vedeta populară”, un spectacol ce se anunță grandios.
După o lungă perioadă în care prietenii emisiunii le-au simțit lipsa, membrii Orchestrei Lăutarii din Chișinău, dirijați de maestrul Nicolae Botgros, intră din nou în Studioul 1 al Televiziunii Române și în casele românilor. Ei vor asigura acompaniamentul tuturor momentelor din concurs. Iar Junii Sibiului, conduși de Silvia Macrea, au răspuns, de asemenea, „prezent”, pentru a susține concurenții cu cele mai frumoase coregrafii.
Este o finală a fetelor – pentru că, în urma semifinalei de săptămâna trecută, cinci tinere s-au dovedit a fi cele mai talentate și mai bine pregătite. Mezina serii, Marina Roșu, de 16 ani, din Dâmbovița, arădeanca Roberta Selagea, de 23 de ani, care visează să devină profesor de muzică, Bianca Diana Popa, de 18 ani – o bihoreancă artistă, care pictează și scrie poezii, viitorul inginer Andreea Dinu, din Romanați, Olt, în vârstă de 19 ani și bucovineanca Sânziana Ștefan, de 30 de ani, calificată direct în semifinala sezonului, după ce o suspiciune de covid o împiedicase să meargă mai departe în sezonul 5 al emisiunii, sunt cele cinci tinere care vor face tot ce le stă în putință pentru a convinge juriul că merită să câștige. Prima probă, eliminatorie, le va scoate din zona de confort, provocându-le să interpreteze muzică lăutărească, iar la finalul ei doar cele mai bune trei concurente continuă lupta pentru Trofeul „Vedeta populară” și Marele Premiu de 100.000 de lei.
Iar pentru că în juriul „Vedeta populară” se află artiști de marcă ai folclorului și muzicii noastre lăutărești, spectacolul de duminică seară va aduce și momente memorabile, oferite publicului de către aceștia: Grigore Leșe a pregătit pentru finală un moment cu piese din ritualul de nuntă, Cornelia Rednic își invită soțul pe scenă pentru câteva piese vechi maramureșene, din repertoriul Ioanei Petreuș, al Titianei Mihali și al lui Ion Petreuș, Niculina Stoican prezintă un tablou muzical dedicat Mehedințiului, alături de Atelierele de folclor Maria Tănase, iar Bogdan Mihai Simion a aranjat pentru taraf câteva structuri bătrânești din Muscel.
Care dintre cele trei tinere se va dovedi cea mai talentată, mai inspirată și mai bună cunoscătoare a folclorului românesc? Cine va fi votată drept „Vedeta populară” a acestui sezon și va pleca acasă în glorie? Iuliana Tudor ne așteaptă să aflăm răspunsul la aceste întrebări și să le ținem pumnii favoritelor noastre duminică seară, de la 21.00, la TVR 1, precum și la TVRi și TVR Moldova, în Finala „Vedeta Populară”.