https://blog.revistaderecenzii.com/
Joaca „de-a Niculina Stoican” o aduce pe scena „Vedeta populară”
În competiţie intră şi o bistriţeancă trimisă de însuşi Episcopul Macarie al Europei de Nord!Iuliana Tudor ne așteaptă pe 15 mai, de la ora 21.00, la TVR 1, la cea de-a patra ediţie din sezonul 8 al celui mai iubit talent-show de folclor.
A studiat pianul timp de 7 ani și ajunsese chiar să facă performanță. În 2016, a luat locul întâi la Olimpiada Națională. Dar, când era mică, jocul preferat era s-o imite pe Niculina Stoican. Duminică seară, adolescenta din Mehedinţi se va afla faţă în faţă cu artista pe care o admiră de mică. Dacă va reuşi să o impresioneze – pe ea şi pe ceilalţi membri ai juriului „Vedeta populară“ – vedem în cea de-a patra întâlnire din sezonul 8 al emisiunii. Iuliana Tudor ne așteaptă în faţa micilor ecrane, la un nou episod al talent-show-ului cu suflet românesc, pe 15 mai, la ora 21.00, la TVR 1.
La calificare speră şi o tânără bistriţeancă de 17 ani, care ştie de la vârsta de 8 ani că folclorul va face parte mereu din viaţa ei. Doar un concurent va ajunge, însă, în semifinala „Vedeta populară“, astfel că ambiţia şi încrederea în ea îi vor fi parteneri de nădejde în competiţie. Se înscrie în cursă şi un tânăr din Neamţ, care și-a dorit întâi să devină preot, apoi pilot de avioane, dar în final a învins muzica populară, o pasiune pe care i-a insuflat-o „mămăiuța”, cea care l-a crescut. De asemenea, o educatoare din Teleorman, care nu se află la prima participare la emisiunea realizată şi prezentată de Iuliana Tudor, aspiră şi ea la titlul de „Vedetă populară“.
O prezenţă colorată în ediţia de duminică este o bistrițeancă de 65 de ani care abia așteaptă să se vadă pe „scena asta mare”, unde a trimis-o însuşi Episcopul Macarie al Europei de Nord! După ce şi-a pus în cui pasiunea pentru muzica populară timp de 40 de ani – în care a născut şi crescut doi copii, a muncit în Italia, de unde s-a întors mai bogată… cu 5 stenturi la inimă – femeia îşi vede visul împlinit: acela de a arăta lumii întregi frumuseţea folclorului bistriţean.
La această ediție „Vedeta populară”, artiștii se vor bucura de acompaniamentul Orchestrei Ansamblului Profesionist Maria Tănase, dirijor Nicolae Drăghia, manager Niculina Stoican. Spectacolul prezentat de Iuliana Tudor se vede pe 15 mai, de la ora 21.00, la TVR 1, fiind preluat simultan și la TVRi și TVR Moldova.