https://blog.revistaderecenzii.com/

Gândindu-mă la persoanele providenţiale mie – indiferent dacă au avut o prezenţă punctuală sau una mai îndelungată în viaţa mea – realizez că de foarte puţine ori am reuşit să le mulţumesc, să le arăt aprecierea şi recunoştinţa mea pe măsura ajutorului primit.

Mă refer mai ales la acele momente şi persoane cheie care apar şi dispar mai înainte să te dezmeticeşti, în experienţe care te tulbură atât de mult, încât îţi este greu să reuşeşti, în acele clipe, să îţi exprimi gratitudinea în toată profunzimea ei. Iar, apoi, acele momente trec, persoanele providenţiale dispar, aşa că, atunci când vrei să le mulţumeşti, constaţi că nu mai ai cui…

Dar este şi cea de-a doua categorie, a persoanelor providenţiale care au avut o prezenţă mai îndelungată în viaţa mea – şi cărora, teoretic, aş fi avut destule ocazii să le mulţumesc. Unora, da, le-am arătat recunoştinţa şi aprecierea mea, dar altora, nu, considerând, cumva, că era normal să mă ajute în acele momente-cheie… Altor persoane am amânat să le mulţumesc, până când a fost prea târziu şi ele nu mai existau în viaţa mea. Alte dăţi, am fost prea tânără sau prea orgolioasă sau prea grăbită sau prea năucă…

Trecând peste toate acestea, apare o altă întrebare: în condiţiile în care am fost mereu înconjurată de persoane cheie şi m-am bucurat de ajutorul lor – eu, la rândul meu, pentru câţi oameni m-am dovedit a fi o persoană providenţială?

În mod cert, de câteva ori  în trafic chiar am fost providenţială: pentru copii care mi-au sărit de nicăieri în faţa maşinii, pentru şoferi care conduceau total ilogic sau pe contrasens… În cele peste trei decenii de şofat zilnic, am avut tot felul de situaţii ciudate în trafic pe care le-am depăşit cu ajutorul providenţei indiferent din ce parte a venit ea: a mea sau a altora. Dovada ar fi că în tot aceşti ani nu am avut decât două tamponări întâmplate în 2015, în două dimineţi consecutive (asta este o altă chestie ciudată de povestit separat).

Dar revenind la providenţă, au fost câteva ocazii când chiar mi s-a spus că am ajutat, că am contribuit într-un moment cheie, determinant pentru unele persoane – dar aceste exemple de care îmi amintesc acum sunt extrem de puţine. Oare or fi fost mai multe dar le-am uitat? Oare nici măcar nu am realizat că am avut o contribuţie benefică?

Probabil contează mai puţin ce a fost dar cred că la acest capitol ar trebui câteodată să reflectăm – şi nu neapărat în ceea ce priveşte trecutul, ci mai degrabă prezentul sau viitorul, nu?