Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

Muzeul Național de Artă al României

* Dirijorul britanic Jonathan Bloxham, care s-a aflat recent la pupitrul unor ansambluri de renume, şi baritonul britanic Jonathan McGovern, aplaudat pe scene ca Royal Opera House – Covent Garden sau English National Opera, sunt invitaţii speciali ai Orchestrei de Cameră Radio, în concertul de astăzi, 15 martie – ora 19:00, la Sala Radio. În programul serii este prezentată Suita Holberg, semnată de compozitorul norvegian Edvard Grieg în 1884; suita de cântece Let Us Garlands Bring, create de compozitorul britanic Gerald Finzi între 1929 şi 1942 şi inspirate de piesele de teatru ale lui Shakespeare ‘A douăsprezecea noapte’, ‘Cum vă place?’ şi ‘Doi tineri din Verona’; Simfonia nr. 1 de Beethoven. Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar şi live online pe site-urile celor două posturi de radio

* Muzeul Naţional de Artă al României organizează în perioada 10 martie – 20 martie o serie de tururi ghidate gratuite dedicate aniversării a 30 de ani de la aderarea României cu drepturi depline la Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Programul intitulat ‘Dincolo de cuvinte – Au-dela  des mots 2023’ îşi propune să evidenţieze caracteristicile artei româneşti care s-au cristalizat în relaţie cu arta şi cultura franceză. O parte din tururile ghidate vor fi susţinute în limba franceză. Programul zilei:

  • ora 15:00 – Tur ghidat susţinut în limba română de Cosmin Ungureanu – la Galeria de Artă Europeană, Sala de artă modernă franceză

* Galeria neconvențională Celula de Artă continuă cucerirea de teritorii în care să faciliteze evadarea lucrărilor de artă din spațiul clasic de consum, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje. Cea de-a cincea Celulă de Artă în care se multiplică acest organism este salonul permanent de la Palatul Bragadiru, pus la dispoziție grație sprijinului oferit de Bulevart. Vernisajul salonului va avea loc pe 15 martie, începând cu ora 17:00. Artiștii care expun sunt: Adelina Câmpeanu, Alex Manea, Alexandru Răduță, Călin Mihalache, Daniel Loagăr, Elena Prada, Gabriela Monica Tîrziu, Gizela Popescu, Ioana Cristodorescu, Ioana Norica Popescu, Jamal Louis Kareem, Liana Herea, Marina Bira, Medeea Stănescu, Sebastian Beianu, Silviu Petrescu și Theodor Grigoraș.          Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio București FM

* Mohamed Mbougar Sarr, scriitor francez distins în 2021 cu prestigiosul premiu Goncourt pentru Cea mai tainică amintire a oamenilor, soseşte la București pentru lansarea ediției românești a romanului publicat în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M, în traducerea scriitorului O. Nimigean. Lansarea, este urmată de o sesiune de autografe – ora 18:00, în Sala Atrium a Institutului Francez (Bulevardul Dacia nr. 77i). Evenimentul va fi un dialog între Mohamed Mbougar Sarr și poeta Svetlana Cârstean și se desfășoară în parteneriat cu Institutul Francez din București, Agenţia Universitară a Francofoniei și librăria Kyralina

* Casa Artelor Dinu Lipatti organizează în perioada 15-19 martie cea de-a VII-a Ediţie a Festivalului ‘I love Lipatti’, dedicată împlinirii a 106 ani de la naşterea compozitorului şi celui mai mare pianist român al timpurilor, Dinu Lipatti (19 martie 1917 – 2 decembrie 1950) şi împlinirii a cinci ani de la inaugurarea Centrului Cultural ‘Casa Artelor Dinu Lipatti’. Timp de cinci zile, pe scena Festivalului ‘I love Lipatti ‘ vor evolua 18 artişti care vor interpreta creaţii ale lui Dinu Lipatti, dar şi ale maeştrilor săi Mihail Jora şi George Enescu precum şi ale altor mari compozitori pe care genialul pianist îi interpreta într-un mod inegalabil. Pe tot parcursul Festivalului publicul va avea ocazia să viziteze Casa Lipatti, expoziţia ‘Viaţa şi creaţia lui Dinu Lipatti’ din Curtea Casei Lipatti, precum şi expoziţia permanentă din Saloanele Casei Lipatti ‘Dinu Lipatti, familia şi prietenii’ şi va fi însoţit de Audiţii cu Înregistrări de colecţie în interpretarea marelui muzician. Festivalul va debuta în fiecare seară de la ora 19:00 cu proiecţia de filme documentar-artistice despre viaţa şi creaţia lui Dinu Lipatti. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM, Radio Romania Cultural. Programul zilei:

  • ora 19:00 – Proiecţia filmului documentar – ‘Sonată pentru omul bun’ – realizator Ruxandra Ţuchel şi Oana Drăgulinescu, o producţie TVR (2013)
  • ora 20:00 – Recital Extraordinar ‘Omagiu lui Dinu Lipatti’, susţinut de Elevii Colegiului Naţional de Arte ‘Dinu Lipatti’. În program lucrări din creaţia lui Dinu Lipatti

* Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Filmului Francez în România se va desfășura în perioada 15-26 martie la București (Cinema Elvire Popesco) și în alte 12 orașe din țară: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș. Prin alegerea temei acestei ediții, „Cinéma, mon amour / Cinema-ul, dragostea mea”, festivalul își afirmă o dată în plus sprijinul pentru cinematografele din România, care se află de mulți ani într-o situație dificilă. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Agenția RADOR. Din programul zilei:

  • ora 19:00 – evenimentul de deschidere a celei de-a 27-a ediții a Festivalului Filmului Francez cu proiecția filmului „L’Innocent”, de Louis Garrel la Cinema Elvire Popesco
  • ora 21:00 – cocktail inaugural în Atriumul Institutului Francez din România la București (bd. Dacia, nr.77) pentru lansarea în România a platformei de streaming francofone și complet gratuite TV5MONDEplus: https://www.tv5mondeplus.com/fr, în prezența directorului general TV5 Monde, Yves Bigot şi a ambasadoarei Franței în România, Laurence Auer

* Deschiderea oficială a expoziţiei de pictură a artistei Ileana Szasz, la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’ (18,00 – str. Academiei nr. 18-20) (15 martie – 14 aprilie

* Alba Iulia: De la ora 18:00, are loc o nouă întâlnire a SF, Fantasy & Horror Club Alba, online, pe platforma DISCORD, în organizarea Consiliului Judeţean Alba şi a Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba. Dau întâlnire publicului, scriitorul Lucian Dragoş Bogdan şi bibliotecara Luiza Pop, care, alături de pasionaţi ai genului din toată ţara, dar şi din străinătate, vor discuta pe tema Fenomenul OZN. Activitatea de miercuri face parte din programul 3 Animaţie Culturală/3.20 SF, Fantasy & Horror Club Alba şi are ca scop sprijinirea şi promovarea genului literar SF, Fantasy şi Horror. Clubul este deschis tuturor celor care vor să-şi petreacă timpul alături de alţi pasionaţi de SF, Fantasy şi Horror. Link-ul de conectare va fi disponibil pe pagina de Facebook a Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba

Sursa: https://www.rador.ro/2023/03/15/calendarul-evenimentelor-15-martie-selectiuni-9/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *