https://blog.revistaderecenzii.com/

Vorbe-n dodii (I)

Viaţa modernă are efecte nebănuite asupra noastră – şi aici nu mă refer la cele generate de tehnologie, ci la numeroasele expresii româneşti care dispar odată cu cuvintele care le compun. Am constat acest lucru când am auzit un copil admonestat că „nu i-a picat fisa” – întrebând candid: „păi de unde trebuie să pice?”

Cum să explici generaţiei actuale care parcă s-a născut cu smartphone-ul în mână – tehnologia telefoanelor publice care funcţionau cu diverse tipuri de fise? Cum să îi faci să înţeleagă expresii gen „a bate apa-n piuă” (când acum nu mai există nici piua nici procedeul de a obţine untul manual), „a da cu oiştea-n gard” (de explicat mai întâi ce e aia oişte) sau „s-a dus pe apa Sâmbetei” (asta-i cea mai tare, nu?).

Probabil diferenţa actuală dintre generaţii ar putea fi testată foarte simplu cu un text ad-hoc care: (a) nu ar putea fi generat sau explicat de niciun Chatbot şi (b) – care ar putea demonstra că pe măsură ce vârsta celui care îl citeşte scade – se reduce şi gradul de înţelegere a celor scrise mai jos…

Cum să nu-ţi ieşi din pepeni şi să nu-ţi sară muștarul când vezi copilul cum se uită bezmetic la tine ca vițelul la poarta nouă că tu i-ai făcut capul calendar cu vorbe-n dodii.  Şi chiar dacă are caş la gură, el ar spăla urgent putina numai să nu fie prins cu mâța-n sac, că nu pricepe ce zici nici picat cu ceară. Şi ca să iasă basma curată, să nu calce pe bec şi să o facă de oaie, încearcă să vândă castraveţi grădinarului, umblând cu cioara vopsită.

Fără să-şi ia nasul la purtare, ăla micu ar încerca să facă din rahat bici, doar ca să arate că şi el are ac de cojocul tău, doar că e cam teleleuTănase şi freacă menta până-i ajunge cuțitul la os şi trebuie să-şi pună cenuşă-n cap doar ca să scape basma curată. Şi fără a vinde pielea ursului din pădure, ajungi să îl faci cu ou şi cu oţet, ca să îl pui cu botul pe labe.

Dar ăl mic e şmecher şi nu poate fi dus uşor cu preşul, mai ales că nu-i ia nimeni boii de la bicicletă,  aşa că nu se luptă cu morile de vânt şi trece prin toate ca gâsca prin apă, convins că adulţilor le lipseşte o doagă. Şi ca să nu dea cu mucii-n fasole, el o întoarce ca la Ploiești şi o șterge englezește fără să se mai spargă-n figuri.

Clar, fac haz de necaz… Nu vreau să dau apă la moară cuiva, doar bat şaua să priceapă iapa pentru că probabil purceaua-i moartă-n coteţ – şi chiar dacă a nimerit orbul Brăila, situaţia rămâne în coadă de peşte…