https://blog.revistaderecenzii.com/
Precizări: – eseul este un rod al imaginației mele;
– acțiunea se desfășoară într-o zi oarecare de la ora 05.00 până a doua zi la 05.00.
Am adormit greu și destul de târziu, cam pe la 23.30, în seara de dinainte. Bine că am avut un somn profund. Bine pe naiba! M-am trezit pe la 8.00, când, de fapt uitasem aseară că alarma mea de la mobil, care era setată la 06.30 – nu mai era valabilă, începând cu ora 05.00. Deja trecuse o oră și jumătate de când trebuia să mă trezesc.
M-am îmbrăcat ca și cum s-ar fi dat alarma în armată (aprindea fruntașul un chibrit și până îl ardea la degete, trebuia să fii îmbrăcat), am luat în grabă o gură de cafea, rămasă de după masa trecută și fuga! la serviciu. Mă gândeam că scap de traficul infernal de la ora de vârf a dimineții – de unde! Era mai intens. Cred că erau mai mulți în situația mea, m-am gândit în timp ce stăteam la semafor.
Cu chiu cu vai am ajuns la birou, unde șeful mă aștepta cu condica în mână, în care îmi tăiase două ore. Mă gândeam să iau o zi de concediu, să nu pierd ore din pontaj, dar am zis că, dacă tot am venit, asta e!
Am deschis calculatorul și m-am apucat de treabă. La un moment dat, am sesizat că prea era liniște. Ce e cu atmosfera asta? A! nu mai vorbea nimeni la telefon, mi-a revenit ulterior logica. Toți colegii erau cu ochii în monitoare, îndeplinându-și sarcinile de serviciu.
După circa o oră, când am terminat de redactat un act referitor la o situație ce trebuia transmisă azi, parcă simțeam că-mi lipsește ceva … și mă-ntrebam:
-grupurile de Whtsapp ce or mai fi postat;
– ce like-uri am mai primit pe Facebook (de pe calculatorul de birou nu aveam acces pe Facebook);
– ce mailuri am mai primit pe mailul personal, nu cel de serviciu;
– ce o face ăla micu acasă, s-o fi trezit, o fi mâncat ceva…
Liniștea persista în birou. Mulți colegi terminaseră deja câteva acte și lucrau intens pentru a finaliza ce aveau de făcut pentru ziua respectivă.
Se apropia ora mesei. Acasă, de dimineață nu apucasem decât să beau o gură de cafea. Aoleo, mă gândeam!? Cum comandăm meniul zilei? Am renunșat la idee și am coborât să-mi iau doi covrigi cu semințe.
Ziua de lucru trecea destul de greu. La toți ne lipsea ceva. Se apropia ora plecării acasă. Mulți colegi erau bucuroși că terminaseră mai devreme ce trebuiau să facă, ba mai mult, unii chiar făcuseră și lucrări ce aveau o dată de finalizare în perspectivă.
Am început să vorbim între noi. Discutam despre avantajele / dezavantajele folosirii mobilelor.
Traficul din nou infernal, dar parcă șoferii erau mai atenți.
Ajuns acasă am mâncat ceva apoi m-am dat în pat. Of Doamne! Mi-au revenit în minte întrebările de la serviciu referitoare la ce puteam face cu aplicațiile de pe mobil.
Am deschis televizorul și am început să butonez telecomanda. Nu mi-a plăcut nimic. De obicei, dormeam cel puțin o oră după masă. Acum eram odihnit. Normal, pentru că m-am trezit de dimineață la 08.00 … mă gândeam cu satisfacție.
Am închis televizorul și am intrat în bibliotecă. Nu mai citisem o carte de nici nu mai țineam minte. Dacă mă-ntreba cineva care era ultima carte citită – mă făceam de râs. Mi-a sărit în ochi o carte a lui Napoleon Hill. Și am început lectura. Timpul trecea și-mi plăcea ce lecturam. Se înserase deja. Am ciugulit ceva, din ce am găsit prin frigider, apoi m-am dat iar în pat. Am continuat lectura, până când m-a luat somnul. Nu am mai umblat la telefon să reglez ora alarmei. Dimineața, la ora 05.00, urma să expire termenul, iar la 06.30, suna alarma, ceea ce s-a și întâmplat. La 06.30 fix, am tresărit și m-am repezit la telefon:
L-am pupat de bucurie! (06.05.2023/08.20)