https://blog.revistaderecenzii.com/

            Cosmin, căci el a avut onoarea de a fi eroul povestirii noastre, avea trei ani în anul 1980, când, împreună cu mama lui, a fost la un spectacol al lui Tudor Gheorghe, la Teatrul Național din Craiova.

         

            Așadar, în ziua respectivă, cei doi s-au dus, plini de speranță la acel concert, după ce mama lui abia a reușit să facă rost de un bilet, așa pe su’ mână, cum se făcea rost cam de tot ce era bun pe vremea aia. Încă nu începuse să se strângă prea rău șurubul în societatea socialistă multilateral dezvoltată, care mergea cu pași repezi spre comunismul biruitor. Cei care au trăit acele vremuri declară că, până în anul cutremurului 1977, nu se trăia rău deloc, se găseau cam de toate și nivelul de trai al poporului muncitoresc era destul de ridicat.

            Teatrul Național din Craiova era gazda concertului, care avea să devină memorabil pentru Cosmin. Sala arhiplină, lume și în picioare, parcă erau ca suporterii Craiovei Maxima în anii ei de glorie. De fapt, ce vorbesc eu aici – atunci Craiova Maxima reprezenta o forță nu numai în campionatul intern, ci și în Europa fotbalistică.

            Cosmin, în brațele mamei ciulea și el urechile la undele herțiene emise de pe scenă. Tudor Gheorghe, ca de obicei imperial, unde mai pui și faptul că atunci avea 35 de ani. Spectacolul era programat să dureze cam două ore, dar, cu bisurile de rigoare, depășea de fiecare dată termenul. Însă Cosmin nu se gândea la bisuri și cam după 45 de minute, a început, precum copiii de vârsta lui, să plângă. Mama jenată îl tot legăna, în speranța că, eventual va adormi. Da de unde! parcă plânsul lui umplea sala tot mai mult. Între două cântece, când Cosmin suspina, mama lui a dat să plece, lucru observat de rapsod, care, de la microfon, i-a invitat pe amândoi pe scenă. L-a luat pe Cosmin în brațe, pe mamă a rugat-o să aștepte preț de un cântec, lângă scenă și a început să interpreteze minunata piesă ,,A venit un lup din crâng” pe versurile lui George Coșbuc:

A venit un lup din crâng

Și-alerga prin sat să fure

Și să ducă în pădure

Pe copiii care plâng.

Și-a venit la noi la poartă

Și-am ieșit eu c-o nuia:

„Lup flămând cu trei cojoace,

Hai la maica să te joace” —

Eu chemam pe lup încoace,

El fugea-ncotro vedea.

Ieri pe drum un om sărac

Întreba pe la vecine:

—”Poartă-se copiii bine?

Dacă nu, să-i vâr în sac!”

Și-a venit la noi la poartă

Și-am ieșit eu și i-am spus:

—”Puiul meu e bun și tace

Nu ți-l dau, și du-te-n pace!

Ești sărac dar n-am ce-ți face!

Du-te, du-te!” și s-a dus.

Și-a venit un negustor

Plin de bani, cu vâlvă mare,

Cumpăra copii pe care

Nu-i iubește mama lor.

Și-a venit la noi la poartă

Și-am ieșit și l-am certat:

—”N-ai nici tu, nici împăratul

Bani să-mi cumpere băiatul!

Pleacă-n sat, că-i mare satul,

Pleacă, pleacă!” și-a plecat.            

Toată sala era în delir. Cosmin s-a liniștit. Tudor Gheorghe i l-a înapoiat mamei. Cosmin nu a mai plâns deloc până la sfârșitul spectacolului și nici la bisuri. Acum, nu știm dacă plânsul lui a încetat, pricepând pe undeva mesajul poeziei ori Tudor Gheorghe l-a hipnotizat efectiv cu talentul său nemaiîntâlnit. Tare curios sunt să aflu varianta acestei întâmplări, povestită chiar de maestru.