https://blog.revistaderecenzii.com/
1204 – Menționarea populației ortodoxe din Dieceza de Oradea. Papa Inocențiu al III-lea cerea episcopului de Oradea să accepte pentru această populație, probabil români, subordonarea direct Scaunului Apostolic.
1204 – Balduin al IX-lea, Conte de Flandra, a fost încoronat ca primul împărat al Imperiul Latin de Constantinopol.
1881 – Compania germană Siemens & Halske a pus în funcțiune, la Berlin, primul tramvai electric din lume.
1891 – A murit omul politic Ion C. Brătianu, prim-ministru al României în anii 1876 – 1888 (n. 1821).
1920 – La Roma, Papa Benedict al XV-lea a canonizat-o pe Ioana d’Arc, care a căpătat statutul de sfântă.
1929 – La Hollywood, a avut loc prima gală a premiilor Oscar (Academy Awards).
1930 – S-a născut scriitorul și scenaristul Titus Popovici (d. 1994).
1954 – A murit monseniorul Vladimir Ghika, preot catolic, fost deținut politic (n. 1873)
1966 – Partidul Comunist Chinez a emis „notificarea din 16 mai”, marcând începutul Revoluției Culturale.
1972 – A fost inaugurat Sistemul hidroenergetic Porțile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească și tot atât în partea iugoslavă.
1974 – Prin noua Constituție a Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, în vârstă de 82 de ani, a fost numit președinte pe viață.
1980 – A murit scriitorul Marin Preda, membru al Academiei Române (n. 1922).
1997 – Sub conducerea lui Laurent-Désiré Kabila, rebelii zairezi au reușit să-l răstoarne pe dictatorul Mobutu Sese Seko, care fuge din țară.
1997 – A murit actorul Puiu Călinescu (n. 1920).
2018 – A murit regizorul de teatru și film Lucian Pintilie (n. 1933).
Sursa: https://historia.ro/