Au înflorit trandafirii

În fiecare an, în curtea casei mele are loc o imensă explozie – una de culoare şi frumos. Startul îl dau primăvara ghioceii, zambilele, diversele soiuri de lalele şi narcise care se iau parcă la întrecere cu inflorescenţa pomilor fructiferi. De regulă, după sărbătoarea Paştelui, când noaptea nu mai este foarte frig, culoarea şi veselia florilor este adusă în curte de petuniile şi muşcatele pe care le scot din casă la aer, de clemantita delicată ca o balerină, precum şi de venerabilul meu liliac bătut – care are peste 4 decenii de existenţă falnică.

Urmează multe alte soiuri de flori în micul meu paradis – dar dintre toate, cea mai importantă este trandafirul. Am cele mai diverse soiuri: pitici, de grădină sau urcători, mono, bi sau multicolori, majoritatea cu arome ameţitoare. Primul care înfloreşte este întotdeauna trandafirul urcător galben care niciodată nu se mulţumeşte cu puţin – adică nu se opreşte la doar câţiva boboci – nuuu… În fiecare primăvară, ciudatul ăsta practic „explodează” într-o inflorescenţă în exces, parcă fiecare creangă s-ar lua la întrecere care face mai multe flori deodată. O ţine aşa cam o lună după care gata, predă ştafeta şi intră în pauză până prin noiembrie-decembrie când face flori din nou. Destule, dar nu atât de multe ca prima dată.

Apoi vine rândul celui mai drag trandafir al meu, cel de dulceaţă, adus de mama mea din grădina bunicii. Are probabil vreo 50 de ani vechime şi parfumul lui are pentru mine, evident, o însemnătate aparte.

Dar am şi un trandafir- vedetă căruia admiraţia oamenilor care l-au văzut din stradă i s-a urcat la cap. A devenit atât de fălos cu florile sale parfumate şi pestriţe alb-roşu încât a crescut anul trecut peste măsură de a ajuns peste gard, peste garajul vecinului şi aproape că a rupt pergola de susţinere. Sincer, în primăvară am dus o adevărată bătălie cu el ca să îl disciplinez, pentru că atunci când a fost să îl tund, a protestat încercând să mă rănească cu ţepii lui. Nimic nou în asta, dar sunt cei mai mari ţepi dintre toate soiurile de trandafiri pe care le am.  

Şi pentru că sunt la capitolul ţepi – nu trebuie să uit de trandafirul alb, un hibrid care nu are aşa ceva – ceea ce îi conferă o gingăşie şi delicateţe aparte.  

Nu am ştiut niciodată exact câţi trandafiri am în curte, sunt cam 15-20, dar ştiu sigur că am cam toată paleta de culori şi combinaţii la care am visat. Este minunat că îi am, mă bucur de fiecare în parte, dar cred că aş fi fost la fel de fericită şi dacă aş fi avut doar unul singur – preferabil cel de la bunica.

Nu ştiu de ce simt aşa – probabil pentru că frumuseţea care ne intră în suflet nu ţine neapărat de numărul florilor, ci de bucuria pe care o simţim atunci când ne lăsăm fermecaţi de un trandafir aromat, oricare ar fi el… Greşesc cumva?