https://blog.revistaderecenzii.com/
* Centrul Cultural ‘Rabindranath Tagore’, sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, organizează la Grădina Botanică ‘Dimitrie Brândză’ din Bucureşti, în perioada 8 – 9 iulie, unicul festival care onorează prietenia dintre cele două popoare. Ajuns la ediţia a XIV-a, evenimentul de anul acesta celebrează 75 de ani de relaţii diplomatice bilaterale şi a fost gândit astfel încât, cei care iubesc cultura şi tradiţiile Indiei, să se bucure timp de două zile de spiritul acestei lumi pluraliste, multilingve şi multietnice. Activităţile se desfăşoară între orele 9:00 – 20:00, evenimentul fiind organizat cu sprijinul Ambasadei Indiei la Bucureşti şi al Ministerului Culturii din India
* De la ora 11:00, Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, găzduiește Atelierele Thomasinei: Cele mai frumoase povești despre pisici, cu activități creative pentru copii. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Înfiinţat prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, ca instituţie de reprezentare şi importanţă naţională, fidel misiunii sale de promovare a patrimoniului şi în semn de preţuire faţă de public, Muzeul Naţional Cotroceni oferă vizitare gratuită, cu intrare liberă, fără programare, în data de 8 iulie, în intervalul orar 12:00 – 20:00. În cadrul turului, publicul va putea vizita expoziţia ‘Merem la America!’, în Spaţiile Medievale, realizată de Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României, cu sprijinul Colecţiei Sorin Mărgărit, şi expoziţia ‘Costumul popular – simbol al identităţii naţionale’, prezentată pe etajul I al muzeului, realizată de Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I
* Weekend Sessions – Casa Filipescu Cesianu are loc în zilele de 8 și 9 iulie, pe Calea Victoriei nr. 151, Muzeul Municipiului București. Publicul este invitat în grădina Muzeului Vârstelor pentru seri de vară cu muzică, vizite în expoziții & ateliere pentru copii, sesiuni de yoga. Din programul acestui weekend: sesiuni muzicale cu jazz & blues, corul Universității din București și o selecție specială de viniluri. Cei mici se vor bucura de ateliere de jocuri teatrale cu Alexia Mocănescu. Din program:
- Expoziții – orele 16:00-18:00 – Tur ghidat în dialog cu Andreea Roșca, Vast and Curious și Andreea Mâniceanu, Muzeul Municipiului București, de la 16:00-17:00 – înscrieri pe [email protected]
* De la ora 16:00, la Muzeul Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, înainte de închiderea expoziției de bijuterie contemporană TI 22 Design, va avea loc un tur ghidat susținut de artista Isabela Groza, în care veți avea ocazia să descoperiți sursele de inspirație ale artistei și tehnicile de prelucrare a titanului, materialul din care sunt realizate piesele din expoziție. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Începe ediția cu nr. 17 a Bucharest International Jazz Competition, în acest an susținând concerte 21 de trupe din 18 țări: Africa de Sud, Australia, Belgia, Bulgaria, China, Franța, Germania, Israel, Italia, Japonia, Kazakhstan, Olanda, Polonia, România, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii și Ucraina. Până pe 14 iulie, Bucharest International Jazz Competition va include concerte de jazz, concurs, jam sessions, ateliere de jazz, în cadrul unui proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Sursa: https://www.rador.ro/2023/07/08/calendarul-evenimentelor-8-iulie-selectiuni-8/