https://blog.revistaderecenzii.com/
* Casa de Cultură ‘Friedrich Schiller’ prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti organizează vernisajul expoziţiei de artă vizuală ‘Revelaţia Windy’, realizată de Windy Bircu (Danemarca) – ora 18:00, la Casa de Cultură ‘Friedrich Schiller’. Evenimentul se va desfăşura în limba română. Intrarea este liberă. Evenimentul va fi transmis şi online prin intermediul platformei Zoom. Pentru participare în sistem online se tramsmite un e-mail la adresa [email protected]. Marţi, 25 iulie, se primeşte în timp util link-ul pentru conectare online. Înregistrarea video a conferinţei va putea fi vizionată din 2 august pe site-ul şi pagina de Facebook a instituţiei
* Buzău: Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor ‘Plaiurile Mioriţei’, la care vor lua parte ansambluri folclorice din Bulgaria, Columbia, Croaţia, Grecia, Slovacia, Serbia şi România, se desfăşoară în perioada 25 – 28 iulie, la Centrul Muzeal ‘I.C.Brătianu’ din municipiul Buzău. Din programul zilei:
- ora 17:00 – evenimentul va debuta cu parada ansamblurilor, cu intonarea imnului fiecărei ţări, iar ansamblurile vor prezenta un program de câte 20 de minute
* Constanța: Teatrul de Stat Constanţa organizează, în lunile iulie şi august, Stagiunea Estivală a anului 2023, SEAS 2023, al cărei finanţator este Consiliul Judeţean Constanţa, iar partener principal – Primăria Constanţa. Reprezentaţiile SEAS 2023 vor avea loc la Teatrul de Vară Soveja (în spatele City Mall), pe scena ce va fi special amenajată în Parcul Arheologic din centrul oraşului (pe Bulevardul Ferdinand) şi la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanţa. Din programul zilei:
- ora 21:00 – Unteatru şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă spectacolul „MASS” de Fran Kranz, regia Andrei & Andreea Grosu – la Sala Studio
* Constanţa: Cinematograful itinerant ‘Filme în aer liber’a pornit la drum, iar astăzi, 25 iulie ajunge la malul mării, în spaţiul de proiecţie amenajat în Parcul Tăbăcăriei din Constanţa, lângă Ţara Piticilor. Până pe 30 iulie, constănţenii se vor putea bucura de un program artistic plin de viaţă – spectacole de magie, percuţie şi pantomimă, urmate de proiecţiile în aer liber ale unor filme de Oscar, care vor putea fi văzute de marţi şi până duminică, începând cu ora 20:45. Intrarea la proiecţii este liberă în limita locurilor disponibile
Sursa: https://www.rador.ro/2023/07/25/calendarul-evenimentelor-25-iulie-selectiuni-7/