Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* Cluj-Napoca/Iași/Predeal: O parte dintre filmele Festivalului Internaţional de Film Transilvania vor putea fi urmărite în mai multe localităţi din România, Caravana TIFF Unlimited urmând să străbată ţara timp de mai multe luni. Din iulie până în octombrie, Caravana TIFF Unlimited străbate ţara şi se opreşte la Breb, Iaşi, Predeal, Satu Mare, Târgu Lăpuş, Zabola, Timişoara, Bacău, Bistriţa, Brăila şi Braşov. Din programul caravanei vor face parte cele mai noi filme româneşti, dar şi filme internaţionale care au fost sold out la TIFF. Programul pentru fiecare oprire a Caravanei va fi comunicat individual, iar intrarea la filme va fi liberă. Din program:

  • Între 28 – 30 iulie, caravana se opreşte la Iaşi şi promite câteva seri de neuitat pentru spectatori. Pe marele ecran, în aer liber, va fi proiectată noua comedie românească ‘Încă două lozuri’, regia Paul Negoescu cu Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol în rolurile principale. În program se află şi o altă comedie, care a deschis TIFF.22, Confort Nordic, regia Hafsteinn Gunnar Sigurthsson, cu Timothy Spall, dar şi o poveste clasică de dragoste, respectiv Casablanca.
  • În acelaşi weekend, (28 – 29 iulie), filmele TIFF se vor putea urmări şi la Predeal.
  • Următoarele localităţi unde se va opri Caravana TIFF Unlimited sunt Satu Mare (4 – 6 august), Târgu Lăpuş (4 – 6 august), Zabola (9 – 10 august), Timişoara (1 – 3 septembrie), Bacău (1 – 7 septembrie), Bistriţa (1 – 7 septembrie), Brăila (8 – 10 septembrie) şi Braşov (6 – 8 octombrie).

* Cluj-Napoca: În cadrul Festivalului Internaţional de Folclor ‘Serbările Transilvane’, ediţia a XXI-a, îşi dau întâlnire ansambluri folclorice din America, Europa şi Asia, în perioada 28-30 iulie, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor ‘Dumitru Fărcaş’ – ora18:00

* Constanța: Teatrul de Stat Constanţa organizează, în lunile iulie şi august, Stagiunea Estivală a anului 2023, SEAS 2023, al cărei finanţator este Consiliul Judeţean Constanţa, iar partener principal – Primăria Constanţa. Reprezentaţiile SEAS 2023 vor avea loc la Teatrul de Vară Soveja (în spatele City Mall), pe scena ce va fi special amenajată în Parcul Arheologic din centrul oraşului (pe Bulevardul Ferdinand) şi la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanţa. Din program:

  • Zilele de 28, 29 şi 30 iulie sunt dedicate evenimentului special SeaSTREET, primul Festival de Teatru Stradal din Constanţa, proiect cultural organizat de municipiul Constanţa în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanţa. Reprezentaţiile principale vor avea loc în Piaţa Ovidiu, iar paradele se vor desfăşura pe bulevardul Tomis – traseul dintre kilometrul zero al Constanţei şi statuia Lupa Capitolina – şi pe faleza Cazinoului din Constanţa

Sursa: https://www.rador.ro/2023/07/28/calendarul-evenimentelor-28-iulie-selectiuni-8/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *