Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* Timișoara: Conceptul celei de-a VI-a ediții a Eufonia Festival vine să întărească ideea că muzica este pentru toți. Festivalul este structurat pe două capitole: Eufonia Masterclass (22 – 28 august) și Eufonia Baroque Academy (31 august – 8 septembrie). În cadrul festivalului vor cânta artiști din 10 țări (Australia, Coreea de Sud, Spania, Elveția, Taiwan, Germania, Franța, Cehia, Olanda și România), muzicieni care au urcat pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii. De asemenea, aceștia vor împărtăși cu tinerii muzicieni înscriși la cursurile de măiestrie cunoștințele lor muzicale, dar și din experiențele trăite în cadrul concertelor susținute de-a lungul carierei. Eufonia Festival face parte din Programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara. Din program:

  • În prima parte a festivalului, vor avea loc patru concerte sociale, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” Timișoara (22 august, ora 15:00), la Centrul Medical „Cristian Șerban” Buziaș (23 august, ora 17:00), la Penitenciarul Timișoara (24 august, ora 14:00) și la Spitalul Județean Timișoara (25 august, ora 15:00)
  • Tot în cadrul programului acestei ediții, violoniștii Suyeon Kang și Vlad Popescu (directorul artistic al Eufonia Festival) vor susține un curs cu tema Posture Behind the Scenes, marți, 22 august, de la ora 19:00, la Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara

Sursa: https://www.rador.ro/2023/08/22/calendarul-evenimentelor-22-august-selectiuni-6/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *