Zilele Europene ale Patrimoniului

https://blog.revistaderecenzii.com/

Zilele Europene ale Patrimoniului

Zilele Europene ale Patrimoniului sunt organizate în comun de Uniunea Europeană și de Consiliul Europei, care a lansat acțiunea în 1985. Începând cu anul 1992, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor din România ocazia să descopere, alături de monumente istorice, patrimoniul cultural mai puţin cunoscut care, în mod obişnuit, nu este disponibil publicului larg. Apropierea faţă de patrimoniul cultural trezește sentimentul identitar al locuitorilor, de apartenenţă la valorile ţării, ale regiunii, ale oraşului sau ale mediului rural. De asemenea, aceste activități îmbogăţesc cunoaşterea diversităţii societăţii noastre, contribuind la o mai bună înţelegere mutuală între cetăţeni.

În anul 2023, Consiliul Europei a ales tema Living heritage, adică Patrimoniul viu. Zilele europene ale patrimoniului în 2023 prezintă numeroase oportunități pentru organizatorii de evenimente și vizitatori să reflecteze asupra modului în care ne putem identifica și proteja patrimoniul cultural.

Scopul evenimentelor Zilelor Europene ale Patrimoniului este de a sensibiliza cetăţenii privind cunoaşterea şi respectarea patrimoniului cultural local, iar în cadrul temei din acest an, de a evidenţia rolul păstrării valorilor culturale tradiţionale ce contribuie semnificativ la cultura europeană.

Biblioteca Județeană „N. Iorga” Ploiești vă invită sâmbăta, 16 septembrie 2023 să participaţi la evenimentele organizate cu prilejul celei de-a XXX-a ediţii a Zilelor Europene ale Patrimoniului, cu tema Patrimoniul cultural şi comunitatea locală:

• Documentar – Nicolae Iorga – unul dintre geniile neamului românesc. (16.09.2023, ora 11, Sala de lectură)

• Expoziție de carte de patrimoniu – Cărți cu autograf (Rotonda Bibliotecii)

• Expoziție – Revista Gazeta Cărților – Arc peste timp (Rotonda Bibliotecii și scurtă prezentare online)

• Expoziție stradală – Ediții de lux din patrimoniul Bibliotecii Județene „N. Iorga”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *