Triptic religios la Vulcana-Băi, județul Dâmbovița. Articol de Elena Trifan

https://blog.revistaderecenzii.com/

Triptic religios la Vulcana-Băi, județul Dâmbovița

Dintr-o ofertă turistică a Agenției „Danalex” din Ploiești, am aflat cu uimire că în localitatea Vulcana-Băi, din județul Dâmbovița se află un triptic religios, alcătuit dintr-o biserică ortodoxă, o geamie și o sinagogă. Curiozitatea a fost mare, mai ales că zona nu este cunoscută pentru existența numeroasă în comunitate a persoanelor de religie islamică și mozaică.

Am plecat la drum într-o frumoasă zi din luna iulie. Am făcut un prim popas în localitatea Vulcana-Pandele, unde la Căminul Cultural „Izvor de Apă Vie” am vizitat o foarte bogată și originală expoziție etnografică, realizată aici grație pasiunii și strădaniei doamnei Florina Voicu,  directorul Căminului Cultural.

             Ne-am deplasat spre Vulcana-Băi, unde pentru a ajunge la ineditul complex interreligios, am parcurs pe jos aproximativ 2 kilometri pe un drum de țară, străjuit de pajiști cu miros de fân  și flori de câmp, scăldate în lumina soarelui de vară.

Da, realitatea confirmă. Pe un tăpșan, în centru se află o biserică ortodoxă, care este funcțională și pe lateralele ei, o geamie și o sinagogă nefuncționale, cu valoare simbolică.

Acestea au fost construite sub egida Centrului Internațional Ecumenic de la București, grație eforturilor directorului său  general, dr. Ioan Popescu, în accepțiunea căruia: „[…]toate religiile, toate confesiunile presupun oameni, grupuri, popoare, care trăiesc împreună în aceeași lume și merg împreună pe același drum al istoriei umane. Toate confesiunile au așadar menirea de a accepta că gândirea religioasă, indiferent de nuanța sa, de tradiția sa, mai veche sau mai nouă, trebuie să ajute omul modern să trăiască în dragoste de Dumnezeu, de același Dumnezeu care este al nostru, al tuturor”.  (Diac. P. I. David – Sfântul Ioan Botezătorul. Ocrotitorul Complexului Interreligios de la Vulcana-Băi, Dâmbovița, coperta a treia).

Am vizitat doar biserica ortodoxă unde un preot foarte amabil ne-a explicat specificul acesteia, cât și al zonei în care ne aflam.

Numele localității Vulcana-Băi vine de la apele sulfuroase și ioduroase existente pe teritoriul său.

Complexul interreligios de aici a fost construit în anii 1997-1998 și inaugurat la data de 29 august 1998, primind hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, acceptat ca profet de toate cele trei religii.

 Sfințirea s-a făcut de către episcopul Vasile Târgovișteanul, cu participarea mitropolitului Nifon al Olteniei și a altor episcopi.

Lăcașul de cult ortodox a fost proiectat pentru a fi mănăstire, dar până în prezent, funcționează ca un schit.

Este sub formă de cruce, sculptura este realizată în lemn de tei de către o familie specializată din localitate, pictura este de tip frescă și este creația pictorului prahovean Emil Stoica și a fraților săi.

Pe catapeteasmă, în registrul inferior, pe lângă ușile împărătești și diaconești se află icoane reprezentând chipurile Maicii Domnului, lui Iisus Hristos, Sfântului  Ioan Botezătorul și Sfântului Nicolae.

Candelabrele sunt din cristale de Mediaș.

În biserică se află moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, dăruite de patriarhul Ierusalimului, Teodor I, o părticică din moaștele Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare Egipteanul, cât și o copie de pe icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Ghighiu.

În fața bisericii a fost construit un agheasmatar.

Am revenit la biserică, într-o zi de sărbătoare, pe data de 14 octombrie. Pajiștea nu ne-a mai putut încânta cu florile ei, dar sufletele ne-au fost mângâiate de finețea slujbei și trăirea sufletească  și rafinamentul cu care erau intonate cântecele religioase.  

Un alt lăcaș de cult religios, aflat în apropiere se cere a fi cunoscut. Este Mănăstirea Bunea ale cărei baze au fost puse de domnitorul Matei Basarab, drept mulțumire pentru faptul că a scăpat cu viață dintr-o luptă cu turcii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *