https://blog.revistaderecenzii.com/

Pare un stolnic, emană eleganță în gestul detașării când  își privește lucrările în care-a prins tumultul vieții cu forța concentrării spiritului. Artistul vede ce alții nu văd cu ușurință: aroma florilor distilându-se sub soarele blând,  armonia orizontului cu fericire calmă și adâncimi ce ascund muzica infinitului și ritmurile cosmice, sobrietatea eternității sau tristețea vremurilor. E martorul clipei și în tainița sufletului său privește nostalgic spre vatra caldă, locul acela sfânt unde-a văzut lumina zilei.  Sânul mamei, oblăduirea cerului înghețat de lumina lui ianuarie, l-au inspirat inconștient atunci când iernile sale deveniseră subiectul predilect și aveau o voluptate mistică de alb nemărginit, pudrat și diafan, în care doinea șoptit amintirea copilăriei. S-a învăluit în lumină și cugetul său s-a umplut de muzică, dansând apoi treptat valsul vieții, cu forța concentrării, cu dorul aventurii, cu singurătăți tragice și căderi, cu zborul și jertfa cerului albastru al tinereții, cu revolta creatoare, cu gustul amar al sfredelitoarelor experiențe și trăiri, cu puterea omului truditor îndrăgostit de dorul perfecțiunii, cu-n nobil egoism ce-l arde și-l transpune vijelios și interiorizat la maxim. Emoția artistică l-a însoțit permanent, creația sa e experiența vieții transpusă în culori. Fericirea adevărată a simțit-o mereu în muncă, în creație ca formă subtilă de revoltă împotriva vulgarității și mediocrității.  Prin perfecționare și-a făurit  forma sa de independență.  O transpunere vijelioasă a chinurilor și satisfacțiilor, având mereu grijă pentru execuția artistică, pentru lumina ce cade măiestrit în pânzele sale, transfigurată, cu soarele ce devine plin, magic, când ploile- s colorate și haloul sufletului se imprimă cu fiecare decadă mai mult în gama coloristică ce se intensifică treptat. 

Atelierul maestrului Vasile Buz e casa în care se simte bine, unde se desfășoară, un loc magic încărcat de amprenta anilor, sentimentelor, trecutului artistic și profesional; nimic sofisticat, doar încărcat de simboluri, căci artistul a rămas fidel epocii sale. E totuși un loc deschis celor dragi, iubitorilor de artă și admiratorilor, foștilor discipoli, o adresă ce nu trebuie ratată, acest atelier UAP desuet dar plin de magie și minuni artistice ce așteaptă a fi descoperite.  Emoția e intensă pentru cei ce percep istoria și patriotismul cultural în gesturile tăcute ale celui ce își exprimă trăirile și meditațiile prin culori și simboluri, sublimând natura și viața sub formele ei simple, trainice. Împărtășește cu parcimonie momentele și elogiază personajele ce i-au marcat existența. Tinerii descoperă uimiți un loc fascinant, unde o figură monahală a culturii slujește zilnic, ca și cum ar vrea să ne fie un exemplu viu, conștient că-i revine o mare responsabilitate când vine vorba de a transmite mesajul și filozofia propriei sale generații: muncă-strădanie-seriozitate-sinceritate-modestie-perseverență și iar muncă. Florile sale sunt vii, au țipătul vieții acut, peisajele strălucesc în lumină, satul tradițional persistă în serenitatea naturii  iar patrimoniul vegetal al primăverii e evident, culoarea are parfum de liliac, de iasomie, de meri și de gutui înfloriți iar la porți se zăresc femei și la vatră se rumenește încă mămăliga bătrânilor. Copilăria e țara ce n-o părăsim niciodată, ținutul ce-l ducem cu noi în suflet oriunde ne-ar purta pașii vieții în aventura noastră la anii maturității. Drumurile rurale, răsăritul și apusul soarelui, spiritualitatea creștină, izolarea și liniștea, emoțiile  ce l-au marcat  cântă în culori, în variante noi, revăzute, redimensionate. Sunt amintiri trainice, gravate adânc în suflet, chiar de timpul macină tăcut. Maestrul s-a deconectat voit de agitația lumii, de mondenități amăgitoare, e un patriarh ce pare să spună: „Ce vrei să fac în furnicarul acesta, eu? Prefer să mă întorc la mine-n atelier, să-mi reiau rutina, munca, gândurile, în ritmul impus de lumina zilei, a naturii…” Acolo orele zilei se succed în culori, în gânduri ce aleargă sub pleoape, oscilând între poezie și muzică, o bolnavă utopie și lenevoasă așteptare a sufletului  îndurerat parcă de fragila omului alcătuire.

Lumina fierbinte a lunii însângerează în nopți târzii bătrânul stolnic ce-a rămas fidel și nobil în dragostea pe rug de frunze, de ploi și de vânt, cu vise ce dor încă. Pe tâmplă-i tremură prelung o amintire a exodului, cu orele ce păstrează secretul tinereții îndepărtate, cu  zările în care bicele ninsorilor hipnotizau anotimpul în care îngerul iubea cu teamă ancestrală. Lumina curge, extaziază durerea și bucuria omului, sfidând ploaia cu stele de gheață la focul inimii celui cărunt. El arde-n amintiri, în cuvinte nerostite, în pământul acela roditor, în multă și prea multă dragoste, în prea multă culoare, în prinosul de energie ce-l transpune-n pictură. Trecutul e valoare refugiu. Nu necesită mult pentru a trăi, însă necesită mult sufletul său, căci omul nobil caută să își împlinească destinul, fără ca cineva să-l abată din drum. Noblețea nu aparține doar unor elite, nu-i genetică, ea somnolează în fiecare ființă și acel care își urmează instinctul va fi valorizat și judecat după noblețea sentimentelor, a actului creator, a atitudinii sale. Sufletul nobil e mereu în căutarea esențialului și-n ziua morții sale, omul va purta pe chip lumina proprie ca mărturie. „Totul e frumos!” Asta pare să spună artistul, al cărui suflet nobil găsește cu naturalețe calea sa, a frumuseții. Privește des cerul, pasările, face mult, vorbește puțin și duhul său e liniștit și plin de pace înțeleaptă când pune o tușă măiestrită de penel . Îl admirăm pentru cum știe să lupte împotriva abrutizării, pentru simplitatea-i ce pare de arhanghel mistificat, pentru tot ce poartă cu sine, devenit un soi de „monstru sacru” dedicat artei și culturii.
Energie și lumină, uriaș și serios truditor pentru armonie și perfecțiune, revărsare de sentimente și mândrie exprimată inconștient în culorile vulcanice ale acestui Homo Faber situat între infinit și neant. Farmecul natural al omului artist îl simțim impregnat în farmecul peisajelor sale, căci ochii săi au privit și mângâiat afectiv sau rațional, prin lumina culorilor. Iarna e rece și dură pentru cei care nu au amintiri fierbinți. Iernile maestrului au devenit culori vii, tonice, îl reprezintă cu tot cumulul său de experiențe și trăiri afective, senzoriale, spirituale.

Sensul lumii și al lucrurilor aparțin Creatorului și uneori sunt relevate celor aleși. Om întreg, liber, normal, demn, cu neliniști metafizice exprimate estetic, cu puterea sufletului ce știe să privească lucrurile în tăcere, binele, răul  și frumosul din viață cu-n limbaj adecvat. Valorile nu sunt în sine, ele constau în ceea ce socotim noi că ele sunt. Esențe rare în curgerea universală, în ierarhia valorilor, unde omul a avut facultatea alegerii lor, precum a binelui și răului, a frumosului și urâtului. Fericit contemplator, atins de „Eros”- cel ce dă pacea oamenilor, calmul mărilor, liniștea vânturilor, un pat și somnul celor îndurerați. Așa se prezintă azi maestrul. Spiritul omului e valoarea sa indiscutabilă și cât timp avem viață, merită să înveți, să muncești, să te simți liber și să ridici ochii la cer cât mai des, încercând să descifrezi acest manuscris al lui Dumnezeu, care nu-i nimic altceva decât natura, această carte deschisă pentru toți. Ea se deschide nu cu silnicie ci doar cu iubire și curiozitate pentru acest fluid al vieții/materiei vii ce ne stăpânește și fascinează în mod misterios.  E lecția ce ne-o predă domnul profesor, fără cuvinte. Culoarea și luminozitatea arată gradul spiritului ce observă, meditează, compară și trage concluzii, învățând singur, muncind, suferind, ridicându-se abia după ce-a căzut. Căci „nu te poți înălța dacă nu ai căzut”…Căzut în patima artei, în vraja culorilor, e boala sa incurabilă și artistul va muri fericit cu ea în suflet. Valoarea unei opere de artă constă în atingerea sufletului și intelectului privitorului. E ca și cum în muzică nu contează ce interpretăm, ci cum interpretăm. Cu patos, cu dăruire, cu abnegație constantă și neobosit, așa întâmpină maestrul Vasile Buz un nou an din viața dăruită artei. La mulți și frumoși ani, stimate maestru și apreciat profesor!