https://blog.revistaderecenzii.com/
Traficul matinal se-mbină cu razele plăcute ale soarelui, cu pașii mărunți dar hotărâți ai doamnelor îmbrăcate cu rochii ușoare de vară, asortate cu gențile și săndăluțele cu tocuri. E luna lui cireșar și e puțin trecut de ora 8. Iau pulsul străzii așezată pe-o bordură cu funcție de banchetă. Măturăresele plimbă veșnicul sac galben de plastic, reutilizat și murdar, de-a lungul trotuarelor, adunând ici- colo câte-un rest de staniol sau chiștoace, ajutându-se din când în când și de vârful tenișilor. Observ o astfel de fătucă în acțiune; pare de 30 ani, poate are mai mult, dar aspectu-i este tineresc. Părul strâns cu elastic e decolorat de soare sau poate doar și l-a vopsit roșcat. Face dus-întors în stația de autobuz din spatele Universității. Vesta de serviciu reflectorizantă și portocalie pare mărimea XXL, sau poate tânăra o fi însărcinată, de vreme ce pare ”cu burtă”. Poartă mănuși galbene cu floricele roșii, probabil vreo nouă variantă a clasicelor mănuși menajere galbene și roz, din cauciuc. Se oprește la un coș de gunoi agățat de un stâlp și-l golește cu mâna dreaptă din mai multe căutări, după care își potrivește bluza la gât sau poate doar breteaua sutienului. Pare o albină ce-și cunoaște bine teritoriul, pleacă mai departe să măture pe lângă trotuar pe partea carosabilă, după care o zăresc cu mătura pe lângă băncile pe care stau așezați bărbați cu figuri de pensionari grizonați, cu caschete roșii sau bărbi și ochelari, majoritatea cu gentuțe tip borsete, grijulii cu ele. Un autobuz oprește și o voce de femeie se adresează domnului din dreapta mea:
–Domnu Sandu, e 2-ul, nu-l luați?!? –Nu, nu, că merg în Brazdă! Și omul cu figură de intelectual septuagenar, mai zăbovește un pic, privind spre clădirea Universității. Peste câteva minute se ridică agil, căci un 25 dă colțul dinspre pasajul de la Universitate și oprește în stație. Urcă prin ușa din mijloc, îi observ pantalonii negri cu dunguțe roșii, sandalele ”serioase” negre din piele și tricoul sintetic albastru muncitoresc cu fermoar și cu pătrățele-n țesătură. În locul lui, parcă fix la milimetru, s-a așezat un tip roșu la față, ce-și freacă chipul adormit cu mâna-n care ține țigara, continuând să mai tragă câte-un fum, grijuliu fiind însă cu plasa neagră de plastic așezată între picioare. Poartă pantaloni bleumarin de tergal și pantofi negri ce amintesc de modelele stas de pe vremea comunismului. Aduce a polițist în pragul pensionării, dacă nu o fi deja bunic sau chiar străbunic mai tânăr cu pensia sub pernă, asigurată zilnic. Oprește un 2b Cernele și omul își aruncă țigara, urcă și autobuzul se pune-n mișcare imediat. De-odată se aude un strigăt alert, o voce guturală, suferindă, rugătoare: -Staaai, stai să cobor și eu!!! Și văd pe ușa din mijloc un bătrân cam buhăit, în haine închise la culoare, prins între uși, zbătându-se, după care coboară greoi, dar slavă Domnului, teafăr.
Ca un magnet, locul pe care au stat mai devreme cei doi bărbați, ”atrage”. O femeie coborâtă din autobuz, deținătoare de geantă neagră și plasă de plastic albă, se așează și își privește ba unghiile, ba mâinile muncite, își mai aranjează cerceii de aur rusesc sau privește ținându-și mâna stângă la falcă, spre doamnele gătite ”ca de serviciu” ce trec bățoase, cu sclipiciuri, ciorapi negri, fuste de piele și paiete-n bluze, bine clădite și sigure-n mersul lor. Femeia, ca și bărbații ce s-au odihnit pe bancă, are chipul obosit ca și trupul, riduri și ceva mai multe kilograme suplimentare puse în zonele sensibile ale feței și torsului. Mă duce gândul la dezinhibiția prin alcool, privind-o. Căci această dezinhibiție e foarte rău privită când vine vorba de femei, deși cel mai adesea femeile se protejează prin băutură de agresiunea psihologică a partenerului. Totul ia timp și timpul ia tot. Ce unește un cuplu îi poate și desparte. Nu mai facem dragoste ca să ne distrăm; grijile, copiii, oboseala zilei diminuează dorința erotică a femeii ce se simte agresată, neiubită, doar folosită, înhămată la jugul căsniciei. Jug de care trage, trage nevoită, din inerție, uitând demult ce-i dragostea. Doar că femeia e ca o plantă, are nevoie să respire… De când n-o mai fi cântat această femeie, oare? Când cineva cântă, face instinctiv un soi de streaptease spiritual. Muzica-cea mai bună mașină a timpului și a sentimentelor. Simfonia a doua de Rachmaninoff poate fi foarte orgasmică, dar cui mai pasă? Nevroza apare când omul își interzice ”să trăiască”. Nu întâmplător sexualitatea se trezește adesea în timpul somnului, pentru că suntem ființe sexuale, și dacă ziua ne reprimăm conștient energiile, noaptea intervine mecanica, de unde și apariția viselor erotice, erecția. La fel e și-n cazul isteriei, corpul vorbește. Angoasa constă în faptul că nu ești iubit. Nevroză, isterie sau obsesie, invadează viața. Avem toți un pic de isterie, afirmă specialiștii. Și unde mai pui că francezii consideră azi ”vârsta de aur a sexualității” după 60 de ani, în cazul …femeilor, firește. Sunt lucruri pe care nu le poți cumpăra, încerc să-i spun telepatic femeii de lângă mine. Degeaba admiri hainele altora ce-ți par frumoase, ai nevoie de încredere în tine, doar că asta nu se cumpără… Cu siguranță dacă mi-ar auzi gândurile, m-ar crede nebună. Ar fi un eșec cu siguranță încercarea de-a expune cuiva teoria occidentalilor, convinși că abia după 60 ”on prend le temps”. Drept care mai bine mă scutur de aiurelile ce-mi trec prin cap și privesc cu detașare mai departe, doar stau pe primul rând în stația de autobuz.
Pensionari curați, modești, cu plase, tineri moderni ținându-se de mână și fumând, merg în și din direcția Pieței Mari. Nu recunosc pe nimeni, ar fi grea poate și reciproca. Câțiva așteaptă tramvaiul în direcția Auchan-ului din Calea Severinului, sub adierea unui vânticel binefăcător. Două adolescente trec cu tinerețea-n pupă și cu părul lung decolorat spre vârfuri cu blond sau rozaliu, cu pantaloni scurți și maieuri HM. Privită din spate una pare deja femeie; celulita de pe coapse e rezultatul sedentarismului actual și alimentației tip fast food. Americanii, inventatorii de jeans și ketchup, au ajuns la noi după decenii de așteptare, fericind tânăra generație… Alt tramvai oprește și un pâlc de femei traversează direct spre stația din față, neregulamentar, în timp ce alt grup mai mare se îndreaptă spre trecerea de pietoni, profitând că ”se face verde”. Trei tineri curați, din care atrage atenția cel cu plete castanii spălate proaspăt și cu o cămașă bleu, trec prin fața mea la mică distanță, toți fiind de statură mijlocie. Mă întreb dacă au examene sau sunt angajații vreunei bănci ori poate ai sălii de jocuri din apropiere, mergând în acea direcție. Autobuzele circulă bine la această oră, vin relativ repede, astfel încât peisajul mișcător se schimbă precum scena unei piese de teatru, decorul fiind înlocuit cu fiecare autobuz sosit. Liberă, în fine! Sunt acasă, profit și respir viață, privind cu nesaț matinal orașul regăsit.
Trăsăturile comune ale societății formează oamenii ei, iar trăsăturile individuale caracterizează individul, felul său de-a fi, dorințele acestuia. De-am fi capabili să facem un proiect colectiv pentru țară! îmi zic gândind brusc la politicieni, la tineri și la bătrâni, la cei de-aici și din diasporă. Mai deunăzi auzeam că în România există o constantă; apa, aerul și fraierul, ce nu se termină niciodată. Știu însă că două lucruri te fac diferit: să rămâi demn când nu mai ai nimic, și să rămâi OM când ai totul. Este foamete pe pământ nu pentru că nu putem să-i săturăm pe săraci, ci pentru că nu reușim să-i săturăm pe cei bogați… Trăim într-o întreprindere de capital-risc. Privim în aura memoriei noastre, sperând că acolo unde societatea e desfigurată moral, va veni și renașterea. Lumina poate fi plenitudinea unui moment în el însuși. Absența luminii în anumite circumstanțe e un stadiu asemănător nopții plină de secrete, un stadiu cu profunzimi și intensități tangibile. Lumina este unitatea ce nu dispare, nu se diluează, care susține totul. E respirația sistolică și diastolică ce menține miracolul lumii întregi. Paradisul, dacă nu-i lumină, ce poate fi atunci? Sunt parte din lumina acestuia, aici, acum. Bună dimineața, Craiovă!